Cel mai bun credit pentru achiziţia de locuinţe

Scumpirea preţurilor pe piaţa imobiliară pune capăt erei achiziţiilor de case cu banii jos. Tocmai de aceea, importanţa finanţărilor ipotecare a crescut, iar clienţii vor să ştie cum pot alege cel mai potrivit credit pentru locuinţă. Prima decizie care trebuie luată în momentul contractării unui credit ipotecar sau imobiliar se leagă de valuta împrumutului. Piaţa bancară a încercat să reducă la minimum costurile creditelor în monedă naţională datorită riscului

Scumpirea preţurilor pe piaţa imobiliară pune capăt erei achiziţiilor de case cu banii jos. Tocmai de aceea, importanţa finanţărilor ipotecare a crescut, iar clienţii vor să ştie cum pot alege cel mai potrivit credit pentru locuinţă.

Prima decizie care trebuie luată în momentul contractării unui credit ipotecar sau imobiliar se leagă de valuta împrumutului. Piaţa bancară a încercat să reducă la minimum costurile creditelor în monedă naţională datorită riscului mult mai mic şi imboldului dat de banca centrală. Cu toate acestea, la o analiză atentă, se poate observa că dobânda anuală efectivă (DAE), cea care include toate costurile unui credit, este aproape invariabil mai mare decât cea aferentă unui credit în euro, ca să nu mai vorbim de cele în franci elveţieni.

Astfel, dacă cea mai mică sumă a costurilor unui împrumut în monedă unică europeană este de 7,6% (Banca Românească), la creditul în lei, cea mai mică dobândă anuală efectivă abia coboară la 8,8% (Volksbank). În plus, între DAE la lei practicat de Volksbank şi următoarea clasată, într-un top al celor mai accesibile credite în lei, este o diferenţă de 1,5 puncte procentuale. Şi dacă analizăm ofertele aceleiaşi bănci pentru creditul ipotecar în valute diferite, constatăm acelaşi lucru: cel în euro este invariabil mai ieftin decât cel în lei, diferenţele dintre cele două putând ajunge şi la patru puncte procentuale.

Singura excepţie de la această regulă o face OTP Bank, unde cele două produse au costuri aproximativ similare. Este într-un fel explicabil: OTP este o bancă nou intrată pe piaţa românească şi doreşte să-şi atragă tot mai mulţi clienţi pentru a câştiga în notorietate şi în cotă de piaţă, motiv pentru care se arată dispusă să reducă profiturile pe mai multe planuri. După această analiză succintă a majorităţii produselor ipotecare existente în piaţă, putem trage concluzia că împrumutul pentru locuinţe în moneda unică europeană rămâne cel mai avantajos.

Băncile mari nu iau „caimacul“ pieţei

În afara costurilor aferente împrumutului, cele mai importante pentru un client avizat, care doreşte să găsească cea mai bună ofertă bancară, de interes sunt şi alte criterii. Notorietatea produsului, accesibilitatea pe care o asigură instituţia de credit şi mai ales flexibilitatea de care dă dovadă în relaţia cu clienţii săi sunt extrem de importante.
Revista Capital a încercat să pună în balanţă şi aceste aspecte pentru a putea oferi o soluţie celor care doresc să acceseze un credit pentru locuinţă, dar nu au prea mult timp de pierdut pe la ghişeele băncilor şi nici nu vor să se izbească de scoringuri inedite ce i-ar descalifica de la acordarea unui împrumut pentru că nu sunt căsătoriţi, sau sunt cupluri fără copii.

Cuantificarea acestor aspecte se regăseşte în criteriul intitulat „profil de risc“, care are mai multe subcriterii menite să arate cât de flexibilă este banca în relaţia pe care o are cu clienţii săi. Siguranţa pe care o oferă o instituţie bancară şi notorietatea de care se bucură ea în piaţă sunt alte aspecte luate în calcul. La fel şi acoperirea geografică a reţelelor de sucursale bancare şi posibilităţile de informare cât mai exactă asupra condiţiilor de creditare.
Analiza efectuată de Capital reflectă şi câteva aspecte inedite ale pieţei bancare. Nici una dintre primele cinci bănci din piaţă din punctul de vedere al activelor bancare nu se regăseşte în vârful clasamentului celor mai accesibile credite pentru locuinţă în euro sau lei.

Explicaţia pare să fie destul de simplă: pentru marii jucători bancari cota de piaţă este deja câştigată, investiţiile în extinderea şi modernizarea reţelei relativ finalizate, iar acum a venit timpul pentru maximizarea profiturilor şi amortizarea investiţiilor. În plus, băncile mari, spre deosebire de cele mici şi mijlocii, investesc în reclamă pentru a-şi menţine clienţii atenţi şi a nu-i pierde, nu neapărat pentru a-i atrage.
La bănci precum OTP, Romexterra şi chiar ABN Amro (care în ultimii ani a pierdut constant locuri în clasamentul bancar general după active), tehnicile de marketing şi campaniile de publicitate sunt secondate şi de produse de credit într-adevăr atractive.  

*CLICK pe poza pentru versiunea marită*

 

Metoda de notare

PUNCTAJUL TOTAL al creditului ipotecar pentru fiecare bancă a fost calculat ca medie ponderată între punctajele fiecărui criteriu selectat.

PONDEREA CRITERIILOR: costul creditului – 70%, notorietatea produsului – 5%, accesibilitatea – 10% şi profilul de risc – 15%. Fiecare criteriu are la rândul său un punctaj rezultat din media aritmetică a subcriteriilor acestora. Punctajul subcriteriilor a fost acordat pe o scală de la 1 la 10.

Pentru subcriteriul NOTORIETATEA BANCII au fost utilizate studii de piaţă ale unor companii consacrate, iar în unele cazuri informaţii furnizate de băncile analizate. Studiile de piaţă arată preferinţa populaţiei în alegerea unei bănci, fiind luate în considerare persoane cu vârstă între 25 şi 54 de ani din mediul urban.

 

BANCA ROMÂNEASCĂ 9,353 / euro; 5,503 / lei

Notorietatea produsului în piaţă (6,33)
• Număr sucursale bancare: 80
• Aria geografică acoperită: fără 8 judeţe
• Notorietatea băncii: loc 8

Costul (10 / euro; 4,5 / lei)
• rata lunară: 319,1 euro, 1.403,42 lei, pentru acelaşi credit pe 30 de ani, rata este 281,75 euro şi 1.307,43 lei
• comisioane: 1% din valoarea creditului – euro; 0,15% / lună la sold – lei
• dobânda: 5,9% (fixă în primul an) – euro, 8,8% (fixă în primul an) – lei
• asigurări, garanţii: gratuit
• DAE: 6,15% comunicată de bancă, 7,60% – euro, 11,55% – lei

Accesibilitate (8)
• perioadă de acordare: 5-15 zile
• canalele de distribuţie: call-center, brokeri de credite, dezvoltatori imobiliari, agenţii imobiliare

Profilul de risc (8,25)
• venitul minim al clientului: 200 euro
• vârsta minimă: 20 de ani
• vechime la ultimul loc de muncă: 6 luni
• rata de aprobare: foarte mare

OTP Bank 8,840 / euro; 8,140 / lei

Notorietatea produsului în piaţă (5,5)
• Număr sucursale bancare: 71
• Aria geografică acoperită: 85%
• Notorietatea băncii: peste locul 12

Costul (9 / euro; 8 / lei)
• rata lunară: 369 euro, 1.345 lei
• comisioane: 150 lei + 2%
• dobânda: 7,5% – euro, 8,5% – lei
• asigurări, garanţii 0,2% din valoarea imobilului
• DAE: 8,35% – euro, 9,55% – lei

Accesibilitate (8,4)
• perioadă de acordare: max. 11 zile
• canalele de distribuţie: call-center, brokeri de credite, agenţi de vânzări

Profilul de risc (9,5)
• venitul minim al clientului: 350 lei
• vârsta minimă: 20 de ani
• vechime la ultimul loc de muncă: 3 luni
• rata de aprobare: 95%

ABN AMRO 8,712 / euro; 4,512 / lei

Notorietatea produsului în piaţă (4,5)
• Număr sucursale bancare: 22
• Aria geografică acoperită: fără reprezentanţă în 14 judeţe
• Notorietatea băncii: locul 11

Costul (9 / euro; 3 / lei)
• rata lunară: 314,6 euro, 1.981,6 (variabilă) lei, pentru acelaşi credit pe 30 de ani, rata este 291,8 euro, 1.947,2 lei
• comisioane: 2% din valoarea creditului
• dobânda: 5,75% – euro (fixă în primul an), 13,5% – lei (variabilă)
• asigurări, garanţii: aproximativ 0,2% din valoarea imobilului, fără franşiză
• DAE: 8,25% – euro, 14,9% – lei

Accesibilitate (9,5)
• perioadă de acordare: scurtă
• canalele de distribuţie: call-center, brokeri de credite, agenţi vânzări

Profilul de risc (8,25)
• venitul minim al clientului: 875 lei
• vârsta minimă: 21 ani
• vechime la ultimul loc de muncă: 3 luni
• rata de aprobare: extrem de mare

ING BANK* 8,416 / euro; 5,966 / lei

Notorietatea produsului în piaţă (6,33)
• Număr sucursale bancare: 115
• Aria geografică acoperită: 28 de oraşe în toate zonele geografice
• Notorietatea băncii: locul 9

Costul (9 / euro; 5,5 / lei)
• rata lunară: 345,46 euro, 1.426,6 lei (variabilă), pentru acelaşi credit pe 30 de ani, rata este 324,3 euro, 1.367,9 lei
• comisioane: 1% din val. credit.+180 lei
• dobânda: 6,75% (variabilă)- euro
• asigurări, garanţii: asig. viaţă în cadrul grupului, în funcţie de vârstă între 0,029-0,167 lunar la valoarea creditului
• DAE: 8,30% – euro, 10,8% -lei

Accesibilitate (8,25)
• perioadă de acordare: 1-5 zile
• canalele de distribuţie: call-center

Profilul de risc (6,5)
• venitul minim al clientului: 1.800 lei – credit în euro, 900 lei – credit în lei
• vârsta minimă: 21 de ani
• vechime la ultimul loc de muncă: 6 luni
• rata de aprobare: n.a.

* Cu asigurare de grup

Romexterra 8,066 / euro; 6,316 / lei

Notorietatea produsului în piaţă (5,33)
• Număr sucursale bancare: 61
• Aria geografică acoperită: 33 de judeţe
• Notorietatea băncii: locul 12

Costul (8 / euro; 5,5 / lei)
• rata lunară: 420,6 euro, 1.420,8 lei
• comisioane: euro – 0,2% pe lună la sold, lei – 2% flat
• dobânda: 5,95% – euro, 8,95% – lei
• asigurări, garanţii: imobil şi viaţă
• DAE: 9,9% – euro, 11,26% – lei

Accesibilitate (9,25)
• perioadă de acordare: două zile
• canalele de distribuţie: call, center, 17 convenţii cu brokeri de credite

Profilul de risc (8,5)
• venitul minim al clientului: 100 euro
• vârsta minimă: 18 ani
• vechime la ultimul loc de muncă: 3 luni
• rata de aprobare: n.a.

Unicredit * 7,966 / euro; 5,166 / lei

Notorietatea produsului în piaţă (7,33)
• Număr sucursale bancare: 134
• Aria geografică acoperită: fără 4 judeţe
• Notorietatea băncii:locul 7

Costul (8 / euro; 4 / lei)
• rata lunară: 416,5 euro, 2.046,1 lei
• comisioane: 2% + 0,2% pe lună la sold
• dobânda: 5,95% – euro (variabilă), 6,95% – lei (variabilă)
• asigurări, garanţii: aproximativ 0,2% din valoarea imobilului
• DAE: 9,4% – euro, 14,6% – lei

Accesibilitate (8,75)
• perioadă de acordare: 3-10 zile
• canalele de distribuţie: call-center, 95 de brokeri de credite (plus 80 ai Unicredit) şi o echipă de vânzări directe, 60 de magazine şi două website-uri specializate în promovare credite retail

Profilul de risc (7,5)
• venitul minim al clientului: 850 lei
• vârsta minimă: 20 ani
• vechime la ultimul loc de muncă: 6 luni
• rata de aprobare: n.a.

* Unicredit a fost analizată la un loc cu HVB Ţiriac deoarece produsele de retail au fost deja aliniate în vederea încheierii fuziunii la data de 1 iunie 2007.

Egnatia 7,820 / euro; 5,720 / lei

Notorietatea produsului în piaţă (2,66)
• Număr sucursale bancare: 9
• Aria geografică acoperită: prezentă în cinci judeţe şi în Bucureşti
• Notorietatea băncii: locul 10

Costul (8 / euro; 5 / lei)
• rata lunară: 365,77 euro, 1.527,24 lei, pentru acelaşi credit acordat pe 35 de ani, rata este de 330,62 euro şi 1.437,54 lei
• comisioane: 1,5% din valoarea creditului + 0,3% anual la sold
• dobânda: 6,9% – euro, 9,6% – lei
• asigurări, garanţii: 0,2% din valoarea imobilului
• DAE: 9,15%- euro; 11,05% – lei

Accesibilitate (8,5)
• perioadă de acordare: 2 zile
• canalele de distribuţie: brokeri de credite

Profilul de risc (8,25)
• venitul minim al clientului: 150 euro
• vârsta minimă: 21 de ani
• vechime la ultimul loc de muncă:
3-6 luni
• rata de aprobare: 80%

CEC 7,588 / euro; 7,588 / lei

Notorietatea produsului în piaţă (9,166)
• Număr sucursale bancare: 1.392
• Aria geografică acoperită: naţională
• Notorietatea băncii: loc 6

Costul (7 / euro; 7 / lei)
• rata lunară: 426 euro,1.378,06 lei
• comisioane: 1.718,4 lei
• dobânda: 7,7% – euro, 8,58% – lei
• asigurări, garanţii: 0,2% din valoarea imobilului
• DAE: 9,3% – euro, 9,63% – lei

Accesibilitate (7,5)
• perioadă de acordare:
maximum 12 zile
• canalele de distribuţie: societăţi imobiliare, dealeri, magazine

Profilul de risc (9,87)
• venitul minim al clientului: nu există • vârsta minimă: 18 ani
• vechime la ultimul loc de muncă: 
o lună
• rata de aprobare: 90%

Raiffeisen Bank 7,4 / euro; 6,35 / lei

Notorietatea produsului în piaţă (9)
• Număr sucursale bancare: 294
• Aria geografică acoperită: naţională
• Notorietatea băncii: locul 3

Costul (7 / euro; 5,5 / lei)
• rata lunară: 350,21 euro, 1.333,49 lei
• comisioane: 0,9% pe an la soldul creditului
• dobânda: 6,9% – euro* 8,4% – lei
• asigurări, garanţii: 0,2% din valoarea imobilului
• DAE: 9,35% – euro; 11,05% – lei (comunicată de bancă: 8,14% – euro; 9,76% – lei)

Accesibilitate (8,5)
• perioadă de acordare: 10 zile
• canalele de distribuţie: call-center, brokeri de credite, dealeri, agenţii imobiliare

Profilul de risc (8)
• venitul minim al clientului: nu există sumă minimă
• vârsta minimă: 21 ani
• vechime la ultimul loc de muncă: 3 luni
• rata de aprobare: n.a.

* dobândă valabilă până la 30.04.2007

BRD 7,345 / euro; 6,645 / lei

Notorietatea produsului în piaţă (9,66)
• Număr sucursale bancare: 600
• Aria geografică acoperită: naţională
• Notorietatea băncii: locul 2

Costul (6,5 / euro; 5,5 / lei)
• rata lunară 417,22 euro, 1.438 lei, pentru acelaşi credit pe 30 de ani, rata este 397,21 euro, 1.382 lei
• comisioane: credit euro 1,8% flat + 0,10% pe lună la sold, credit lei 2% flat + 0,06% pe lună la sold
• dobânda 7,43% – euro, 9,28%-lei
• asigurări, garanţii: asigurare viaţă – 0,029% aplicată lunar la soldul creditului, imobil 0,2% din valoarea imobilului
• DAE: 9,22% – comunicat de bancă (10,47%) – euro; 10,66% comunicat de bancă, (11,8%) – lei

Accesibilitate (10)
• perioadă de acordare: 1-2 zile
• canalele de distribuţie: call-center, brokeri de credite, dealeri, agenţii imobiliare

Profilul de risc (8,75)
• venitul minim al clientului: nu există • vârsta minimă: 20 ani
• vechime la ultimul loc de muncă: 6 luni
• rata de aprobare: foarte mare

Volksbank 7,253 / euro; 9,703 / lei

Notorietatea produsului în piaţă (6,83)
• Număr sucursale bancare: 156 (93 unităţi şi 63 francize)
• Aria geografică acoperită: naţională
• Notorietatea băncii: peste locul 12

Costul (6,5 / euro; 10 / lei)
• rata lunară: 447,7 euro, 1.413 lei, pentru acelaşi credit pe 30 de ani, rata este  428 euro, 1.338,63 lei
• comisioane: 35 euro + 0,1% pe lună la soldul creditului + 1,85% pe an plătit lunar la soldul creditului;125 lei + 0,2% pe lună la soldul creditului
• dobânda: 5,95% (fixă în primul an)
• asigurări, garanţii: imobil
• DAE: 9,80% – euro, 8,8% – lei

Accesibilitate (9,75)
• perioadă de acordare: 3 zile
• canalele de distribuţie: call-center şi 200 de parteneriate la nivelul întregii ţări

Profilul de risc (9,25)
• venitul minim al clientului: 100 euro
• vârsta minimă: 18 ani
• vechime la ultimul loc de muncă: 3 luni
• rata de aprobare: 70%-80%

BCR 7,076 / euro; 5,326 / lei

Notorietatea produsului în piaţă (9,66)
• Număr sucursale bancare: 485
• Aria geografică acoperită: naţională (localităţi cu peste 10.000 de locuitori)
• Notorietatea băncii: locul 1 (GFK)

Costul (6 / euro; 3,5 / lei)
• rata lunară: 353,29 euro, 1.415,3 lei, pentru acelaşi credit pe 30 de ani, rata este 306,23 euro, 1.354,1 lei
• comisioane: 300 lei + 1,5% flat + 0,05% / lună la val. creditului – lei, 300 lei + 2,5% flat + 0,05% / lună la val. creditului – euro
• dobânda: 6,2% – euro (fixă în primul an), 8% – lei (fixă în primii trei ani)
• asigurări, garanţii: maximum 0,2% din valoarea imobilului
• DAE: 10,35% – euro,12,55% – lei

Accesibilitate (9,5)
• perioadă de acordare: 4 zile
• canalele de distribuţie: call-center, brokeri de credite, dealeri, agenţii imobiliare

Profilul de risc (9,62)
• venitul minim al clientului: nu există
• vârsta minimă: 18 ani
• vechime la ultimul loc de muncă: 1 lună
• rata de aprobare: 83%

Banca Transilvania 6,453 / euro; 6,103 / lei

Notorietatea produsului în piaţă (8,83)
• Număr sucursale bancare: 358
• Aria geografică acoperită: mai puţin judeţul Călăraşi
• Notorietatea băncii: locul 5

Costul (5 / euro; 4,5 / lei)
• rata lunară: 411,07 euro, 1.148  lei, la acelaşi credit pe 30 de ani, rata – 1.075 lei + 170 lei (comision gestiune în prima lună) şi 393,35 euro
• comisioane: flat – 1,5% + taxă anuală de administrare 150 lei / euro şi 2% flat + 0,1% pe lună la sold / lei
• dobânda: 8,75% – euro (variabilă) / 6,5% – lei (fixă în primii 3 ani)
• asigurări, garanţii: aprox. 1% / an aplicat la 20% din val. credit + asig. imobil
• DAE: 10,7% – euro/ 11,65% – lei

Accesibilitate (7,75)
• perioadă de acordare: 5 zile
• canalele de distribuţie: brokeri de credite, retaleri, dealeri auto, agenţii imobiliare şi developeri imobiliari

Profilul de risc (9)
• venitul minim al clientului: nu există
• vârsta minimă: 18 ani
• vechime la ultimul loc de muncă: 6 luni
• rata de aprobare: 80%

Credit Europe 5,841 / euro; – / lei

Notorietatea produsului în piaţă (4,33)
• Număr sucursale bancare: 29
• Aria geografică acoperită: mai puţin 12 judeţe
• Notorietatea băncii: peste locul 12

Costul (5 / euro)
• rata lunară: 337,6 euro
• comisioane: flat 10 euro+2% din valoarea creditului + 1% pe an la valoarea creditului
• dobânda: 6,5% euro (fixă în primul an), 9,9% lei (fixă în primul an)
• asigurări, garanţii: aproximativ 0,2% din valoarea imobilului, asigurare de viaţă
• DAE: 10,65%

Accesibilitate (8,5)
• perioadă de acordare: 2 zile
• canalele de distribuţie: n.a.

Profilul de risc (8,5)
• venitul minim al clientului: 300 de lei
• vârsta minimă: 18 ani
• vechime la ultimul loc de muncă: 3 luni
• rata de aprobare: n.a.

BancPost 5,533 / euro; 5,183 / lei

Notorietatea produsului în piaţă (8,66)
• Număr sucursale bancare: 210
• Aria geografică acoperită: naţională
• Notorietatea băncii: locul 4

Costul (4 / euro; 3,5 / lei)
• rata lunară: 425,2 euro, 1.787,8 lei
• comisioane: 1%+0,15% pe lună la sold
• dobânda: 6,9% (fixă în primul an) – euro, 9,9% (fixă în primul an) – lei
• asigurări, garanţii: 0,2% din valoarea imobilului, opţional de viaţă
• DAE: 11,40% – euro, 13,80% – lei

Accesibilitate (8)
• perioadă de acordare: maximum 2 săptămâni
• canalele de distribuţie: call-center, brokeri de credite, dealeri, agenţii imobiliare

Profilul de risc (10)
• venitul minim al clientului: nu există • vârsta minimă: 18 ani
• vechime la ultimul loc de muncă:
o lună

NOTĂ: Punctajele au fost acordate pentru o valoare a creditului de 50.000 euro/170.000 lei, pe o perioadă de 25 ani