Potrivit documentului, care a analizat 82 de ţări, micul stat asiatic a fost pe primul loc în ultimii şapte ani. Clasamentul se bazează pe atractivitatea mediului de afaceri al ţării, utilizând criterii cum ar fi climatul politic, deschiderea către investiţiile străine, taxele, piaţa forţei de muncă şi infrastructura, informează Agerpres.
Alte state incluse în topul celor mai bune locuri din lume pentru a face afaceri sunt: Elveţia, Australia, Hong Kong şi Suedia. Şi în clasamentul 'Doing Business 2015', publicat luna trecută de Banca Mondială, din cele 189 de ţări analizate, Singapore ocupă prima poziţie în rândul statelor unde este cel mai uşor să faci afaceri, urmat de Noua Zeelandă şi Hong Kong.
Marea Britanie a urcat o poziţie în clasamentul EIU, ajungând pe locul 21, înaintea Malaieziei, Austriei şi Franţei.
'Impactul crizei datoriilor asupra stabilităţii politice, economice şi disponibilităţii de finanţare a făcut ca statele din Uniunea Europeană să fie mai jos în clasamentul celor mai bune locuri din lume pentru a face afaceri', se arată în raportul EIU.
Totuşi, Danemarca şi Finlanda ocupă locurile 8 şi 10, deoarece 'continuă să furnizeze un mediu stabil pentru a face afaceri'. Statele BRIC (China, Brazilia, Rusia, India), deşi atractive datorită mărimii lor, se află la coada clasamentului EIU, deoarece sunt locuri dificile pentru a face afaceri. Anul acesta, China este pe locul 50, iar Rusia pe 64.