De ce avem nevoie de un stat mic-mic, cât mai mic? De ce merită să ne opunem impozitării, paternalismului politic, intervenționismului, etatismului? Fiindcă, așa cum spunea Friedrich Hayek, „cei mai răi ajung sus“. Nu contează ce vrem sau ce sperăm noi, contează rezultatul, contează unde ajungem la final. Nu contează iluziile pe care unii și le fac în legătură cu calitatea morală a decidenților politici, contează doar faptul că cei care intră în politică o fac doar pentru că stau mai prost la alte capitole. O fac pentru că se simt inferiori.  O fac pentru că nu sunt în stare să producă nimic valoros, pentru că excelează la alte „calități“: sunt campioni la baliverne și stăpânesc bine arta de a-și înșela semenii. „Acum vedem care sunt calitățile manifestate de practic toți politicienii: nevoia constantă de a fi recunoscuți și de a se bucura de un anumit statut. Scopul – care compensează un complex de inferioritate – justifică orice mijloace machiavelice. Pentru că procesul democratic este deschis tuturor celor care vor să câștige, fie cu ajutorul  relațiilor, al propriei personalități sau al averii, el reprezintă un sistem social în care pozițiile de conducere devin cuibul sociopaților. Oamenii cu nevoi de auto-realizare (Maslow), preocupați de dezvoltare personală, cei care doresc să-și împlinească visurile și năzuințele nu sunt interesați de politică. Dar cei obsedați de nevoia de a conduce, de a fi stimați și ascultați sunt atrași de politica ca muștele de miere.“

Să nu trăiți cu impresia că doar politicienii români sunt atât de fragili moral. Corupția e evidentă peste tot. Priviți în SUA, unde procesul democratic asigură rotația cadrelor la fel ca în regimurile comuniste, unde clanurile împart puterea precum monarhii de pe timpuri. Vedeți cum își răsplătește Hillary Clinton donatorii – oferind arme de 165 miliarde dolari guvernelor străine care pompează bani în Fundația Clinton. Priviți-l pe acest domn, care tocmai a intrat (iarăși) în cursa de nominalizare a candidatului republican la Casa Albă, care ridică neseriozitatea la rang de ridicol. Așa că, atunci când auziți un guvernant că vă vorbește despre autostrăzi, despre taxe, despre reforma educației etc., gândiți-vă că el e cel mai feroce, depravat și grețos om pe care îl cunoașteți. Poate această asumpție nu corespunde neapărat realității. Dar e regula elementară de la care trebuie să plecați atunci când evaluați actul de guvernare, din motive prudențiale.

Nu există altă cale de a stârpi corupția, decât minimizarea puterii politice. Nu poți scăpa de muște decât dacă ascunzi borcanul cu miere. Doar dacă puterea politică nu mai e interesantă, doar dacă investiția în politică nu mai e rentabilă, doar atunci vom scăpa de oportuniști și vom vedea și oameni buni preocupați de destinul cetății. Acum aproape două decenii, primul ministru Radu Vasile spunea în Parlament: „În țara asta nu a mai rămas nimic de furat“. Naivii care l-au crezut, la fel ca naivii care se vântură pe la mitinguri prin piețe, cerând demisia unuia sau alegerea altuia, își merită soarta. În țara asta încă mai este foarte mult de furat: peste 30% din PIB anual. Aceasta e mărimea statului și Curtea de Conturi însăși (nimic altceva decât o agenție a statului) spune că 40% din banii publici sunt risipiți.