Cu toate acestea, încercarea oamenilor de știință de a înțelege secretele longevității nu a fost și nu este o misiune ușoară. Acest lucru implică dezvăluirea interacțiunii complexe a predispoziției genetice, a factorilor stilului de viață și a modului în care aceștia interacționează de-a lungul vieții unei persoane.

Un studiu recent, publicat în GeroScience, a dezvăluit câțiva biomarkeri comuni, inclusiv nivelurile de colesterol și glucoză, care se găsesc la persoanele care trăiesc peste 90 de ani, scrie Sciencealert.

Nonagenarii și centenarii continuă să prezinte un interes aparte pentru oamenii de știință, deoarece ne pot ajuta să înțelegem cum să trăim mai mult și, probabil, cum să îmbătrânim având o sănătate mai bună.

Până acum, studiile asupra centenarilor au fost făcute la scară mică și s-au concentrat pe un grup selectat, de exemplu, excluzând centenarii care locuiesc în cămine de bătrâni.

Ce și-a propus studiul actual

Actualul studiu este cel mai mare studiu care compară profilurile biomarkerilor măsurate de-a lungul vieții în rândul oamenilor foarte longevivi și al celor care trăiesc mai puțin.

S-au comparat profilurile biomarkerilor persoanelor care au continuat să trăiască după vârsta de 100 de ani și ale celor lor cu viață mai scurtă și s-a investigat legătura dintre profiluri și șansa de atinge suta de ani.

Cercetarea a inclus date de la 44.000 de suedezi care au fost supuși evaluărilor de sănătate la vârsta de 64-99 de ani – aceștia erau un eșantion din așa-numita cohortă Amoris.

Acești participanți au fost urmăriți apoi prin datele din registrul suedez ,timp de până la 35 de ani. Dintre acești oameni, 1.224, sau 2,7%, au trăit până la 100 de ani. Majoritatea (85%) a centenarilor erau femei.

Au fost incluși 12 biomarkeri pe bază de sânge, legați de inflamație, metabolism, funcție hepatică și renală, precum și malnutriția și anemia. Toate acestea au fost asociate cu îmbătrânirea sau mortalitatea în studiile anterioare.

Biomarkerul legat de inflamație a fost acidul uric

Biomarkerul legat de inflamație a fost acidul uric, un produs rezidual din organism cauzat de digestia anumitor alimente.

De asemenea, au fost analizați markerii legați de starea și funcția metabolică, inclusiv colesterolul total și glucoza, și cei legați de funcția hepatică, cum ar fi alanina aminotransferaza (Alat), aspartat aminotransferaza (Asat), albumina, gama-glutamil transferaza (GGT), fosfataza alcalină. (Alp) și lactat dehidrogenază (LD).

De asemenea, s-a analizat creatinina, legată de funcția rinichilor, și fierul și capacitatea totală de legare a fierului (TIBC), asociată cu anemia. În plus, s-a analizat și albumina, un biomarker asociat cu nutriția.

Constatări remarcabile ale studiului

Autorii studiului au descoperit că, în general, cei care au atins suta de ani au avut niveluri mai scăzute de glucoză, creatinină și acid uric începând cu 60 de ani.

Deși valorile mediane nu au diferit semnificativ între centenari și non-centenari pentru majoritatea biomarkerilor, centenarii au avut rareori valori extrem de mari sau scăzute.

De exemplu, foarte puțini dintre centenari au avut un nivel de glucoză peste 6,5 mmol/L mai devreme în viață sau un nivel al creatininei peste 125 μmol/L.

Pentru mulți biomarkeri, atât centenarii, cât și non-centenarii au avut valori în afara intervalului considerat normal în ghidurile clinice.

Când s-au căutat biomarkerii legați de probabilitatea de a ajunge la o sută de ani, s-a constatat că toți, cu excepția a doi (alat și albumină), dintre cei 12 biomarkeri au arătat o legătură cu probabilitatea de a deveni centenari. Chiar și după ce s-au luat în considerare vârsta, sexul și povara bolilor.

Persoanele din cele mai scăzute din cinci grupuri pentru niveluri de colesterol total și fier au avut o șansă mai mică de a ajunge la 100 de ani în comparație cu cei cu niveluri mai ridicate.

Între timp, persoanele cu niveluri mai mari de glucoză, creatinină, acid uric și markeri pentru funcția hepatică au avut șanse mai mici de a atinge suta de ani.

Pentru acidul uric, de exemplu, diferența absolută a fost de 2,5 puncte procentuale. Adică persoanele din grupul cu cel mai scăzut acid uric au avut șanse 4% să împlinească 100 de ani, în timp ce în grupul cu cel mai mare nivel de acid uric doar 1,5% au ajuns la 100 de ani.

Chiar dacă diferențele au fost în general destul de mici, sugerează o potențială legătură între sănătatea metabolică, nutriție și longevitate foarte mare.