Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare este obligat să analizeze teza de doctorat a lui Florin Iordache, după ce dovezile depuse de Newsweek în acest sens au fost considerate valide. Pe 16 ianuarie 2017, publicam o analiză a tezei de doctorat intitulată „Impactul Corporaţiilor transnaţionale asupra proceselelor de integrare economică a României în UE” susținută de (pe atunci) ministrul justiției Florin Iordache în Republica Moldova, potrivit newsweek.ro.
Primele suspiciuni au fost de natură „geografică”: Iordache și-a dat doctoratul la Chișinău, în 2007, deși era deputat la București. Ele s-au confirmat, ulterior.
L-a copiat pe MRU
Astfel, Iordache a copiat pagini întregi dintr-un interviu-fluviu pe care Mihai Răzvan Ungureanu, pe atunci ministru de Externe, l-a acordat imediat după intrarea în Uniunea Europeană. Nu a menționat niciunde sursa.
Florin Iordache a furat pasaje întregi din comunicatele de presă ale Națiunilor Unite dar și ale companiei Dacia, din programul de aderare la Uniunea Europeană, dar și din ziare românești. Uneori dimensiunea textelor furate depășește, ca întindere, o pagină.
Ce urmează
Urmează ca CNATDCU să constituie o Comisie din specialiști în drept pentru analiza tezei de doctorat. Aceasta urmează să dea un verdict de plagiat sau neplagiat. Verdictul trebuie, ulterior, votat în Consiliul CNATDCU care decide dacă retrage sau nu titlul de doctor a lui Iordache. Newsweek