“Oferta a fost suprasubscrisă de aproximativ 5 ori în condiţiile unei participări diversificate, atât instituţionale cât şi geografice a bazei de investitori. Aceasta tranzacţie reprezintă cel mai ieftin împrumut accesat de România în euro cu maturitate de 7 ani”, se menționează în comunicat.
România a redeschis luni o emisiune de obligaţiuni în euro lansată la începutul lunii septembrie, prin care a împrumutat 1,5 miliarde euro la un randament de 4,769%.
"În septembrie am obţinut un randament de 4,76% şi am lansat acum la un randament indicativ de 4,25%. De fapt, spread-ul s-a îmbunătăţit cu aproape 70 de puncte de bază, inclusiv pe fondul semnării noului acord cu FMI şi CE şi al încadrării în ţintele de deficit, a prognozelor privind creşterea economică", a spus Voinea, citat de mediafax.ro
Ministrul delegat pentru buget a mai arătat că România beneficiază de condiţii mai bune şi datorită amânării deciziei Fed de a retrage lichidităţile din piaţă oferite prin programul Quantitative Easing.
Investitorii au subscris în septembrie peste 6,4 miliarde de euro la emisiunea de euroobligaţiuni a României, depăşind de patru ori suma maximă pentru care Ministerul Finanţelor intenţiona să o atragă, de 1,5 miliarde euro.
Intermediarii operaţiunii au fost Deutsche Bank, Citigroup, HSBC şi Societe Generale.
Finanţele au palnificat să atragă în ultimele trei luni din acest an între 13 şi 15 miliarde lei, aproximativ dublu faţă de suma împrumutată în trimestrul anterior, de 7,543 miliarde lei. Între 2,5 şi 4 miliarde lei din suma vizată pentru ultimul trimestru din acest an ar urma să fie vânzarea de certificate de trezorerie, iar diferenţa, de 10,5 – 11 miliarde lei, va fi acoperită prin emisiuni de obligaţiuni cu maturităţi între 3 şi 10 ani.
De la începutul anului, ministerul a împrumutat de pe piaţa internă 39,061 miliarde lei, la care se adaugă emisiuni în valută, interne şi externe de 3,57 miliarde de euro şi 1,5 miliarde de dolari.
Sursa: mediafax.ro