Cel mai important centru pentru bolile neurologice ale copiilor, inaugurat la Sibiu

Cel mai important centru de cercetare şi telemedicină în bolile neurologice la copii din România a fost inaugurat, sâmbătă, la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, unde s-au investit 10 milioane de euro în aparatura cea mai performantă.

"Acest proiect a putut fi realizat doar cu sprijinul remarcabil şi consistent al Primăriei Sibiu şi personal al domnului preşedinte Iohannis, în perioada când era primar", a declarat, la inaugurare, prof. dr. Mihai Neamţu, coordonatorul proiectului. 

El a explicat că a durat trei ani până când a fost construit şi dotat Centrul de Cercetare şi Telemedicină în Bolile Neurologice la copii. 

Centrul are cinci compartimente – unul de neuroradiologie, altul de genetică, boli metabolice şi cercetare a patologiei pediatrice coexistente sau induse de bolile neurologice, un compartiment clinic de neurologie pediatrică, unul de cercetare în neurofiziologie şi polisomnografie şi un altul de telemedicină şi educaţie medicală. 

În acest centru pot fi trataţi copii, dar se pot şi studia bolile lor neurologice şi chiar se poate face cercetare, pentru a depista noi medicamente. 

Deocamdată, principala problemă a centrului de la Sibiu este că are doar 75% din cadrele medicale de care ar fi nevoie. Până la finalul anului se vor angaja 15 cadre medicale, iar alte 15 în viitor. 

În Spitalul de Pediatrie din Sibiu sunt trataţi copii din judeţ şi judeţele limitrofe, Alba, Hunedoara şi Vâlcea. 

 

Sursa: Agerpres