Dalida îl acuză pe Vasile de hărțuire sexuală:
”Îmi zice că femeile nu sunt bune la nimic!”
În această seară, un nou sezon Las Fierbinți începe de la ora 20:30 la PRO TV. În primăria din Fierbinți se întâmplă câteva lucruri care ar putea să-i arunce pe Robi și Vasile la închisoare. Comportamentul lor a împins-o pe Dalida în situația în care să caute ajutor.
Marți seară, plângând, Dalida își va deschide sufletul în fața Aspirinei și-i va mărturisi că nu mai suportă comportamentul pe care șeful ei îl are față de ea: ”Nu-l mai suport pe Vasile, deloc. Nu-i mai convine nimic la mine: nu mă mai îmbrac cum trebuie, nu sunt tunsă bine, nu sunt machiată bine, nici cafeaua nu o mai fac cum trebuie. I s-a pus pata pe mine și nu mă mai lasă. Îmi zice că femeile nu sunt bune la nimic, că pe tot ce punem mâna stricăm. Să nu-ți mai spun că până la miezul nopții joacă table cu Robi și mă ține și pe mine să fac ore suplimentare. Să le fac cafea, să le cumpăr pateuri și după aia mă toacă: se îmbată și îmi dau palme la fund. Joacă pe porunci și cine pierde îmi dă palme. M-au zăpăcit de tot. Nici Solitare nu mai știu să joc și eu eram cea mai bună la asta”, îi spune aceasta prietenei ei, Aspirina.
Enervată la culme de comportamentul celor doi, Aspirina găsește o metodă prin care să pună capăt problemelor prietenei ei. Aceasta îi filmează pe ascuns la o partidă de table, în primărie, în timp ce vorbesc despre femei. ”Dar nu știți ce surpriză frumoasă mi-ați făcut când ați ales subiectul ăsta cu femeile care e degeaba și cu bărbații care ei e cei mai tari. De hărțuire sexuală ai auzit, Vasile? Tu știi ce se întâmplă în America din cauza asta? Ciupiturile de care zicea Dalida, palmele la fund, aluziile sexuale, mitocăniile și toate vorbele urâte la adresa ei? Uite, asta e o listă cu femeile pe care le-ai hărțuit sexual: 36 de la noi, 12 de la Dridu. Lasă că o să le cunoști tu, vin toate la proces”, îl amenință aceasta.
Cum va reacționa primarul când va afla că poate ajunge după gratii din cauza comportamentului său vedem marți și joi, de la ora 20:30, la PRO TV.
Las Fierbinți – Țara o arde pe comedie!