Euroins a decis să dea în judecată ASF. Instituția a cerut anularea unei decizii emise anul trecut de această autoritate. În acest dosar Euroins contestă decizia prin care a fost sancționată cu peste 3,5 milioane de lei și stabilirea unor măsuri de redresare financiară.

Acțiunea în instanță a fost demarată de Euroins în data de 28 ianuarie 2022 și vizează anularea deciziei 1662 emise de ASF în data de 21 decembrie 2021, arată datele portalului instanțelor de judecată.

ASF a explicat, conform Hotnews, că astfel cum rezultă de pe portalul instanțelor de judecată, în dosarul nr. 495/2/2022, Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. a contestat Decizia A.S.F. nr. 1662/21.12.2021 privind sancționarea cu amendă în cuantum de 3.546.000 lei și stabilirea unor măsuri.

Ce reacție a avut ASF

„Așa cum reiese din mențiunea realizată cu privire la obiectul cauzei, este vorba de o acțiune în anularea deciziei menționate, acțiunea nefiind comunicată A.S.F., până în prezent; A.S.F. nu deține, la acest moment, informații cu privire la eventuala contestare: cu acțiune în anulare a Deciziei A.S.F. nr. 1661/21.12.2021 privind sancționarea cu amendă în cuantum de 2.314.425 lei; cu acțiuni în suspendarea executării actelor administrative, a celor două decizii anterior menționate. Cuantumul amenzii care se face venit la Bugetul A.S.F. este de 1.773.000 lei, acesta fiind achitat în prezent de Euroins.”, au precizat pentru HotNews.ro oficialii ASF.

ASF a anunțat în data de 22 decembrie 2021 că a decis aplicarea unor amenzi de peste 5,8 milioane de lei (peste 1 milion de euro), dar și măsuri de redresare financiară împotriva Euroins România. Această măsură s-a luat în urma neregulilor descoperite după un control periodic efectutat în perioada mai-octombrie 2021 la acest asigurător.

Acțiune de control periodic la sediul asigurătorului

ASF a anunțat atunci că a efectuat la Euroins România, în perioada mai-octombrie 2021, o acțiune de control periodic la sediul asigurătorului (on-site). Ca urmare a aspectelor constatate în acțiunea de control și potrivit prevederilor legale, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis impunerea de sancțiuni contravenționale societății, constând în amenzi, precum și măsuri cu scopul remedierii deficiențelor constatate,

Drept reacție, Euroins a susținut că ASF a identificat aspecte în situația financiară a companiei, care fac referire la situații contabile din trecut și care nu afectează astăzi compania. Acționarii Euroins România au făcut eforturi pentru a remedia toate provocările financiare încă de sfârșitul anului 2020. Drept urmare, în ultimele 12 luni, compania a beneficiat de o serie de majorări de capital în valoare totală de peste 300 de milioane de lei, infuzii de capital care au dus la remedierea tuturor provocărilor financiare, inclusiv cele existente în trecut și identificate de ASF.

Euroins România are o poziție financiară mai bună decât oricând

În plus, din martie 2021, compania are un nou CEO și o nouă strategie de redresare financiară, dezvoltare, reducere a expunerii în sectorul RCA și de diversificare a portofoliului. Această strategie fost prezentată și este monitorizată de către ASF în conformitate cu legislația.

O confirmare a faptului că astăzi Euroins România are o poziție financiară mai bună decât oricând este implicarea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare în acționariatul companiei-mamă, un mesaj fără precedent de încredere în Euroins România și o confirmare publică a faptului că au fost făcuți pași importanți în ultimele luni pentru o creștere sănătoasă și durabilă. Doar în acest an, Euroins a plătit peste 1,3 miliarde de lei (260 milioane euro) pentru peste 143.000 de dosare de daună” , se arată în textul remis atunci către HotNews.ro de asigurător..