Acest parteneriat prevede acordarea unui împrumut în valoare de 125 de milioane de euro, rambursabili în 20 de ani, cu o perioadă de graţie de patru ani. Este cel mai mare credit acordat de BEI unei autorităţi a administraţiei publice locale din România.
În urma acestui împrumut, vor putea fi reabilitate termic 365 de blocuri din Sectorul 1 până la finalul anului 2013, din care 190 vor fi finalizate chiar în acest an. Reabilitarea termică se efectuează gratuit pentru locatari, costurile fiind preluate integral de administraţia locală a Sectorului.
Facturile la întreținere, mai mici cu 50%
Datorită acestui lucru, facturile la întreţinere scad cu până la 50%, iar pierderile de căldură cu până la 80%. Programul de reabilitare termică a blocurilor a fost lansat în 2007 de către Primăria Sectorului 1, aceasta fiind totodată şi prima administraţie care a venit cu soluţii pentru preluarea integrală a costurilor care ar fi revenit, conform legii, asociaţiilor de proprietari. Modelul a fost preluat şi de alte primării din Bucureşti sau din ţară.
În 2008, s-au înscris în program primele 750 de asociaţii de proprietari. Lucrările propriu-zise au început în 2009, pentru ca la finalul acestui an 4.500 de familii, reprezentând un total de 84 de asociaţii de proprietari, să locuiască deja în blocuri reabilitate termic.
În 2010, s-au finalizat lucrările la alte 50 de asociaţii de proprietari, pentru ca în 2011 să se atingă un număr total de 134 de blocuri, din sectorul 1, care au beneficiat, de la începutul programului, de lucrările de reabilitare.
Cel mai mare credit acordat unei primării de către BEI: 125 mil. euro pentru reabilitarea termică a blocurilor din sectorul 1
29 septembrie 2011, 13:08
Ultima modificare în 29 septembrie 2011, 16:08
Primăria Sectorului 1 din Bucureşti a semnat un contract de împrumut cu Banca Europeană de Investiţii (BEI), pentru finanţarea programului de reabilitare termică a blocurilor din sector.
Etichete: imprumut valuta,
primarie,
reabilitare termica
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook