Deși pandemia de coronavirus ar fi putut reprezenta o ocazie pentru România să rezolve o parte din problemele economice structurale cu care se confruntă, lipsa de viziune a factorilor de decizie nu face decât să adâncească dezechilibrele.
România traversează, la fel ca întreaga lume, un moment extrem de dificil, din toate punctele de vedere: economic, social, politic.
Trebuie să mulțumim, cui crede de cuviință fiecare să îi mulțumească, pentru faptul că, măcar în ceea ce privește situația sanitară, nu ne-am confruntat cu tragediile prin care au trecut țări ca Italia sau Spania.
Pentru că nu se știe cum am fi ieșit la mal.
În momente de criză profundă, cea mai mare nevoie este de viziune. Or, în țara noastră, tocmai lipsa capului limpede și a oamenilor cu viziune, a decidenților curajoși, care să scoată națiunea la liman, se poate face simțită.
România a traversat pandemia de coronavirus și o face încă într-un scandal continuu, într-o gâlceavă nesfârșită, pornită de la cei mai înalți factori de decizie. Nu este de mirare că societate e divizată de falii ce par imposibil de acoperit.
Iar lipsa unui program, a unei viziuni pe termen lung, este poate cel mai vizibilă în domeniul economic, unde cifrele nu mint, oricât ar încerca unii sau alții să le manipuleze, pentru a trage spuza pe turta lor.
Niciunul din cele două mari partide, care se revendică aparținând unul stângii, iar celălalt dreptei, așa cum sunt definite de științele politice, nu este dispus să iasă din zona de confort, pentru a veni în întâmpinarea românilor afectați de criza economică generată de pandemia COVID-19 cu o soluție.
De ce nu, poate chiar cu o soluție comună.
Pentru că nici ce face PNL-ul aflat la guvernare: ”tăiem tot”, nici ce cere PSD-ul, care mimează opoziția: ”dăm la toată lumea, fără număr, că nu dăm de la noi”, nu se poate chema program economic.
Nu există proiecții realiste pe termen mediu și lung, nu există un program convingător pentru depășirea crizei provocate de noul coronavirus și, mai mult, pentru dezvoltarea economică ulterioară a României.
Lipsesc prioritizările, nu sunt identificate cele mai nevralgice puncte ale economiei, cele mai vulnerabile clase sociale, totul se face de-a valma, lipsit de nuanțările atât de necesare, într-un heirupism dogmatic sau doar generat de precaritatea gândirii ce face imposibil de văzut luminița de la capătul tunelului.
E adevărat că 2020 este an electoral și se presupune că vom avea două rânduri de alegeri, ceea ce face ca partidele și politicienii să aibă un singur țel, cunoscut de toată lumea.
Dar iată ca pandemia nu avut bunăvoința să lovească la mijlocul ciclului electoral, când măcar teoretic partidele pot da dovadă și de puțină responsabilitate.
România se confruntă cu niște probleme economice și, prin urmare, bugetare, structurale -care nu sunt de ieri, de azi. Criza provocată de pandemie nu a făcut decât să le agraveze, unii spun chiar să le ducă într-o zonă extrem de îngrijorătoare.
Pandemia de coronavirus ar fi putut oferi cel mai bun prilej pentru factorii de decizie de la noi să încerce o îndreptare, o ameliorare a acestor probleme, dat fiind contextul internațional și european: foarte multă lume vorbește azi și nu doar vorbește despre încurajarea producției și a a economiilor naționale, despre slăbirea lanțurilor comerciale globale.
Se repatriază fabrici și linii de producție, sunt sprijinite din bani publici ramurile industriale care susțin economiile statelor.
Uniunea Europeană a adoptat un program de susținere financiară fără precedent pentru statele membre, concomitent cu renunțarea la regulile fiscale extrem de stricte, pentru a reporni economiile închise de pandemie.
State mult mai capitaliste decât cel român au venit cu măsuri concrete și foarte țintite pentru sprijinirea financiară a populației care se confruntă cu pierderea locurilor de muncă și cu scăderea nivelului de trai, cauzate de închiderea economiilor.
În România, am avut și avem doar un interminabil scandal politicianist. Doar vorbe și aproape deloc fapte.
Și niciun pic de viziune.