Primul studio de dans Arthur Murray din România este deschis de Lucian și Sarah Stănilă, prin franciză, în urma unei investiţii de 200.000 euro.
Deschiderea studioului de dans din Nordul Capitalei este primul pas în crearea unei rețele de studiouri de dans Arthur Murray în România, planul de dezvoltare vizând deschiderea a cel puţin 10 studiouri de dans în următorii 5 ani.
“Aducerea brandului în România a fost o decizie naturală pentru mine, dupa o experiență de peste 12 ani ca instructor și owner de studiouri de dans Arthur Murray din New York”, declară Lucian Stănilă (foto).
Studioul din București are 7 instructori de dans, fiecare dintre ei fiind atestat de oficialii Arthur Murray în urma training-urilor și a mai multor examene.
“Brandul Arthur Murray se adresează în special oamenilor implicați în afaceri de succes și care urmează cursuri de dans pentru a elimina stresul, pentru a face miscare, sau pur si simplu pentru că doresc să danseze bine în orice situație. Este un public pretențios, atent la detalii, de aceea este esențial să respectăm întocmai rețeta de predare a dansului creată de brand, pentru a menține standardele și a îndeplini așteptările clienților”, mai spune Lucian Stănilă.
Școala de dans Arthur Murray deschisă în București va fi condusă de Mirel Roman, cu experiență de peste 30 ani în dans, fost coregraf la Dansez pentru tine și pregătit pe Broadway și în studiourile Arthur Murray din New York.
Până la finalul lui 2014, instructorii Arthur Murray Bucuresti vor preda cursuri de dans de societate unui număr estimat de 500 clienți.
Arthur Murray este cel mai mare lanț de studiouri de dans din lume, cu 102 ani experiență și peste 280 scoli deschise în 23 de țări.
“În lume, Arthur Murray este sinonim cu dansul, iar pentru a menține reputația și standardele ridicate ale studiourilor noastre, acordăm drepturi de franciză doar persoanelor cu experiență în dans, ca instructor, în școlile noastre. Trebuie să protejam poziția de organizație lider în predarea dansului de societate în întreaga lume, de aceea acordăm o foarte mare atenție partenerilor care implementează sistemul Arthur Murray. Vom dezvolta brandul Arthur Murray în Europa de Sud-Est alături de Lucian și Sarah Stănilă”, spune John Kimmins, președintele Arthur Murray International Inc.
A doua cea mai veche franciză din Statele Unite, brandul Arthur Murray este renumit în întreaga lume și este cea mai extinsă rețea de școli de dans de societate, cu studiouri deschise în Statele Unite, Canada, Puerto Rico, Europa, Japonia, Africa si Australia.
Istoria studiourilor de dans Arthur Murray a început în 1912, datorită lui Arthur Murray, un simbol American al succesului în antreprenoriat și al dansului de societate.
Coregrafii Arthur Murray colaborează adesea cu echipele de filmare de la Hollywood și teatrele de pe Broadway, ajungând să semneze coregrafii în pelicule referință în lumea dansului precum “Dirty Dancing”, “Scent of a Woman”, “Beauty and the Beast”, “Dance with me”.