Această țară din inima Europei a pus capăt în mod oficial secretului bancar cu primele schimburi automate de informaţii care au început la finele lunii septembrie.
Într-un comunicat de presă, Administraţia fiscală elveţiană a precizat că aceste prime schimburi automate de informaţii au vizat statele membre ale Uniunii Europene, precum şi alte nouă state şi teritorii, printre care insulele Jersey şi Guernesey, Canada, Norvegia şi Japonia.
Ciprul şi România sunt excluse pentru moment din aceste schimburi deoarece nu îndeplinesc încă normele internaţionale în materie de confidenţialitate şi securitate a datelor.
De asemenea, transmiterea de date către Australia şi Franţa a înregistrat unele întârzieri în condiţiile în care, din motive tehnice, cele două ţări nu au putut încă livra la rândul lor date către Administraţia fiscală elveţiană.
Un număr de aproximativ 7.000 de instituţii financiare, printre care bănci, trusturi şi companii de asigurări, sunt înregistrate la Administraţia fiscală elveţiană şi sunt obligate să colecteze şi să îi transmită informaţii.
Administraţia fiscală elveţiană a precizat că a trimis statelor partenere informaţii cu privire la aproximativ două milioane de conturi şi a primit la rândul său informaţii cu privire la câteva milioane de conturi, adăugând că cifrele definitive cu privire la datele obţinute nu sunt încă disponibile.
Informaţiile privesc în special numele, adresa, ţara de rezidenţă şi numărul de identificare fiscală, precum şi indicii cu privire la instituţia financiară declarantă, soldul contului şi veniturile de capital.
Începând de acum, schimburile de informaţii vor avea loc în fiecare an. În 2019, ar urma să aibă loc schimburi de informaţii cu aproximativ 80 de state, cu condiţia să îndeplinească cerinţele în materie de confidenţialitate şi securitate a datelor. AGERPRES