HARMAN, care a fost achiziţionată de către Samsung în acest an, a înfiinţat o nouă unitate strategică de business (SBU) pentru sisteme avansate de asistență pentru șoferi (ADAS). Noua unitate HARMAN, ce va fi integrată în divizia Connected Car de la HARMAN, va lucra cu Centrul de Inovare şi Strategie Samsung (SSIC) pentru a dezvolta tehnologii ce vizează vehicule conectate mai inteligente şi mai sigure. Echipa pentru Mecanisme Smart SSIC este un grup de inginerie auto, dedicat creării de soluţii de mobilitate de ultimă generaţie.
„Industria automotivă trece printr-o perioadă extraordinară de transformare, iar noi suntem bucuroși să deținem poziția de lideri în susţinerea şi modelarea viitorului unor vehicule conectate, mai inteligente”, spune Young Sohn, președinte și Chief Strategy Officer în cadrul Samsung Electronics şi președinte al consiliului în cadrul HARMAN.
„Fondul pentru strategia de dezvoltare a tehnologiilor pentru vehicule conectate reflectă determinarea companiei pentru valori precum inovaţia şi colaborarea. În parteneriat cu furnizori specializaţi (OEM) şi startup-uri vom crea o experienţă mai sigură, convenabilă şi plăcută atât pentru șoferi, cât și pentru pasageri.”
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, accidentele rutiere sunt în top 10 cauze de deces la nivel global. Doar în Statele Unite, cele mai recente date redau un număr de peste 35,000 accidente fatale anual. Obiectivul Samsung pe piaţa automotivă este să aducă un număr de tehnologii noi pe piaţă, ce includ atât senzori, cât și soluţii de procesare de date, care vor contribui la siguranţa vehiculelor. Aceste tehnologii vor crea o experienţă a condusului mai confortabilă şi convenabilă.
Pentru a răspunde cererii de soluţii integrate, în special cele pentru condusul autonom, Samsung şi HARMAN vor utiliza soluții de inginerie, calculatoare de mare performanţă, tehnologii senzoriale, algoritmi, inteligenţă artificială, precum şi soluţii de conectivitate şi cloud care fac posibile sistemele avansate de asistență pentru șoferi (ADAS) şi conducerea autonomă.
„Există deja o cerere mare pentru soluţii ADAS, iar aceasta creşte odată cu dezvoltarea tehnologiilor maşinilor conectate şi a conducerii autonome,” spune Dinesh Paliwal, preşedinte şi CEO al HARMAN. „Această unitate strategică de business validează determinarea Samsung şi HARMAN de a răspunde acestei cereri – un parteneriat definitiv pentru tehnologii integrate. De asemenea, strategia reflectă impactul pozitiv pe care Samsung şi HARMAN îl vor avea asupra utilizatorilor de echipamente OEM, combinând astfel resursele și dimensiunea pe care o are Samsung cu experienţa în industria auto şi reţele pe care o are HARMAN. Împreună vom contribui la dezvoltarea viitorului industriei auto.”
John Absmeier, un nume sonor în industrie, a fost numit Senior Vice President al noului SBU HARMAN, în timp ce îşi va păstra funcţia curentă de Vice President Smart Machines pentru SSIC. Fiind liderul ambelor organizaţii, John Absmeier va asigura o colaborare fără întrerupere pentru a aduce soluţii autonome şi ADAS pe piaţă.
Prima investiţie strategică a Fondului Samsung pentru Inovare în Automotive va fi TTTech, lider în siguranţa funcţională, reţele deterministe, sisteme incorporate în timp real şi integrare complexă de software pentru ADAS şi platforme de conducere automată. TTTech plănuieşte să utilizeze investiţia Samsung pentru a îmbunătăţi operaţiile şi tehnologiile de siguranţă ale condusului autonom. Tehnologia companiei, precum și noua platformă MotionWise vor accelera dezvoltarea, integrarea şi validarea noilor standarde pentru vehicule şi producătorii specializaţi. De asemenea, investiţiile anterioare făcute de Samsung au inclus acţiuni în startup-uri din industria auto, printre care AImotive şi Renovo pentru conducere autonomă, Quanergy, TetraVue şi Oculii pentru senzori, Autotalks şi Valens pentru conectivitate şi Graphcore pentru calculatoare de performanţă ridicată.