Cel mai mare proprietar de malluri din ţară

Să fie criză, primesc, dar planurile să rămână aceleaşi. După opt ani de muncă şi investiţii de 265 de milioane de euro, zona centrală a Iaşiului a devenit un „fel de oraş în oraş“

Prima dată a văzut conceptul, în 2004, în California. A vizitat apoi  „vreo 30 de proiecte mixte“ pentru a-şi da seama cum funcţionează şi care este impactul asupra pieţei, povesteşte Iulian Dascălu, cel mai mare proprietar de malluri din ţară, cum i-a venit ideea proiectului Palas (inaugurat în 31 mai 2012). Şeful Iulius Grup e convins că a făcut bine că a adus în ţară acest concept, aşa cum, spune el, nu a greşit nici când s-a hotârât să construiască, în urmă cu 12 ani, primul mall din provincie: „Toate studiile noastre de piaţă sunt realiste, nu ne jucăm cu banii.  Gândim pe termen lung (…) vrem să ţinem băncile aproape“, sublinia Dascălu într-o discuţie anterioară. Şi se pare că a reuşit.
În contextul unei pieţe imobiliare – şi implicit al pieţei construcţiilor – încă în blocaj şi al reticenţei băncilor în a oferi împrumuturi, Iulian Dascalu a continuat să-şi dezvolte afacerile pe banii băncilor – „(…) au deja încredere în viabilitatea proiectelor mele“. Anul acesta, de exemplu, Dascălu a reuşit să inaugureze, în inima Iaşului, lângă Palatul Culturii, proiectul Palas, finanţat, în principal, de UniCredit Ţiriac Bank (circa 125 mil. euro), Emporiki Bank şi Banca Italo-Romena. Ansamblul mixt de tip „lifestyle center“ – „un fel de oraş în oraş“, după cum îl descrie chiar el -, a implicat investiţii de 265 de milioane de euro şi cuprinde o zonă comercială (60.500 mp) cu mall şi o stradă de shopping, spaţii de birouri, hoteluri, parcare subterană şi un parc cu o suprafaţă de cinci hectare. „În viitor, mallurile vor fi destinate unui anumit segment al populaţiei. Proiectele mixte, care sunt pe o treaptă mai sus decât mallurile, vor fi motorul oraşelor“, arată Iulian Dascălu noua perspectivă a afacerilor sale.
Parteneriate public-private
Deşi pare ferm în ceea ce priveşte ideea de a nu vinde niciunul dintre mallu­rile pe care le deţine (două la Iaşi şi câte unul în Timişoara, Cluj şi Suceava), pentru dezvoltarea viitoare a afacerii, Iulian Dascălu se declară dispus să accepte parteneri. „Putem merge într-un oraş al ţării şi ajunge la concluzia că e bine să avem acolo un partener local cu care să dezvoltăm proiectul“, declara Dascălu, la inaugurarea Iulius Mall Suceava (2008), unde îl are ca asociat pe Stelian Nistor, care deţine un pachet de 35% din acţiunile centrului comercial.
În opinia lui Dascălu, autorităţile ar trebui să ţină „permanent“ legătura cu dezvoltatorii şi „să-i convingă să investească într-un oraş sau altul, chiar dacă le-ar da terenul gratis. Oraşele care nu vor face parteneriate public-private nu se vor dezvolta. Vor rămâne cu benzinăriile şi cu instituţiile de stat.“  (Palas este un parteneriat între Iulius Group şi Consiliul Local Iaşi; primăria i-a concesionat 12 ha de teren în schimbul a 250.000 de euro pe an).
Fiind domeniul pe care l-a studiat cel mai bine şi în care a acumulat experienţă, Iulian Dascălu este foarte atent la tendințele globale în materie de malluri și retail. „România continuă să fie o piață cu mult potențial de creștere, interesantă pentru investitori“, consideră el, explicând că există încă multe branduri de fashion care așteaptă să intre în țară.
Pe de altă parte, în contextul crizei economice internaționale, retailul de fashion este mai degrabă polarizat: cumpărătorii caută fie ceea ce se numește „affordable fashion“ (modă la prețuri rezonabile), fie „high end luxury“ (articole de lux). Ce rămâne între cei doi poli? Posibil  un alt potențial segment de piață – outleturile de lux. În contextul în care în București există un singur outlet – Fashion House – apare o întrebare legitimă. Există posibilitatea ca în proiectele de dezvoltare ale Iulius Group să apară, la un moment dat un astfel de outlet? E prea devreme pentru un răspuns clar. Cert e că, până acum, ieşeanul a evitat Bucureştiul.

430 mil. euro este averea lui Iulian Dascălu, estimată în ediţia din 2011 a TOP 300 Capital, cei mai bogați români

Spre jumătate de miliard
Iulian Dascălu şi-a construit, în 12 ani, un imperiu comercial: numai valoarea imobiliară a proprietăţilor sale depăşeşte 400 de mil. de euro, spun analiştii consultaţi de Capital.

ÎNCEPUTURI: A intrat în afaceri în anii ‘90, cu un magazin de încălţăminte în centrul Iaşului; înainte de asta, a fost cofetar şi croitor. A înfiinţat Iulius Group în 1991.

PRIMUL CENTRU MARE
: Cinci ani mai târziu, cu o investiţie de 1,1 mil. dolari, compania deschide, în Timişoara, un angro – complexul comercial Terra (4.500 mp).

PRIMUL MALL: A deschis primul mall în 2000, în oraşul natal, Iaşi. De atunci a mai deschis alte patru centre: la Timişoara (2005), Cluj-Napoca (2007), Suceava (2008), plus Palas Iaşi (2012).

NO 1 Deţine acum cea mai extinsă reţea de malluri din România (Iulius Mall). Cifra de afaceri cumulată a lor, în 2011, a ajuns la 41,4 mil. euro.

Cifrele Iulius Group

1. TRAFIC MALLURI ÎN 2011: peste 44,1 mil. persoane

2. INVESTIŢII*: 560 mil. de euro

3. SUPR. TOTALĂ DESFĂŞURATĂ:
peste 430.000 mp

4. SUPRAFAȚĂ ÎNCHIRIABILĂ:
circa 194.000 mp

5. NR. MAGAZINE: circa 895
* includ Palas