Protestele faţă de OUG privind codurile penale continuă duminică, fiind anunţat "cel mai mare protest" la care, încă de la ora 14.00, sunt aşteptaţi în Piaţa Victoriei din Capitală oameni din toată ţara. Manifestanţii vor fi în piaţă în timp ce la Palatul Victoria este programată să se desfăşoare şedinţa de Guvern în care se va decide abrogarea actului normativ, ceea ce se pare însă că nu va duce şi la întreruperea demonstraţiilor începute în urmă cu cinci zile, scrie news.ro
La Palatul Cotroceni s-au adunat în această după-amiază simpatizanți ai PSD, care solicită demisia președintelui Klaus Iohannis. Conform, postul Digi 24, în fața Palatul Controceni s-au strâns aproximativ 500 de oameni, majoritatea fiind pensionari.
În Piața Victoriei numărul protestatarilor a depășit cîâteva mii.
Sâmbătă seara a fost înregistrată o participare record la demonstraţii, în Bucureşti fiind prezenţi în Piaţa Victoriei 170.000 de oameni, în timp ce în ţară au ieşit în stradă 300.000. Astăzi sunt aşteptaţi protestatari din toată ţara. Unii dintre ei au anunţat că vor veni la Bucureşti cu maşinile. Un grup numeros de studenţi din Cluj au plecat de sâmbătă seara cu trenul spre Capitală și au ajuns în această dimineată în Gara de Nord, fiind aşteptaţi cu ceaiuri şi cu cafele, mai scrie news.ro
În jurul prânzului peste 200 de persoane se aflau duminică în Piaţa Victoriei, protestând împotriva OUG 13/2017 privind modificarea Codurilor penale, anunță Agerpres.
Manifestanţii spun că vor ca abrogarea sau anularea actului normativ să apară în Monitorul Oficial şi cer demisia guvernului. Mulţi dintre cei care se află în prezent în Piaţa Victoriei sunt cu copiii. Cei mici se joacă, desenează pe asfalt cu creta sau se plimbă pe biciclete.
Unii protestatari au venit cu steaguri tricolore, alţii cu pancarte pe care se poate citi "Călăraşiul este în stradă, hoţii, toţi să-i vadă!", "Operaţiunea 'Hoţii afară din ţară – misiune îndeplinită", "Suntem cu ochii pe voi". De la un casetofon se aude Imnul şi Hora Unirii.
Ca şi în zilele trecute, manifestanţii au primit ceai, sticle de apă, suc, dar şi ciocolată, banane, bomboane şi covrigi.
Ce spune protestatarii
Alin Gabriel Dragomir, unul dintre cei care a ales să-şi exprime nemulţumirea la protest, a venit însoţit de câinele său, pe care l-a îmbrăcat în tricoul Naţionalei de fotbal a României. El şi-a motivat gestul arătând că, duminică, România luptă pentru viitorul ei, iar căţelul este şi el român. Întrebat de jurnalişti până când este dispus să rămână în Piaţa Victoriei, el a răspuns: "Până la capăt. Până când ţara va fi liberă, dreaptă, cinstită, curată", scrie Agerpres.
Conform sursei citate, un alt protestatar, Mircea Varga, care are la el o mătură şi un făraş, a spus că mesajul său este curăţenia generală a "partidelor pătate din Guvernul României".
Lucian Radu, un alt manifestant, a spus că doreşte schimbarea Guvernului. "S-a obţinut un pic ce-am vrut, acum vrem să obţinem mai mult" a spus el, citat de Agerpres
Şi Oana Ulieru, o altă protestatară, a spus că vrea demisia Guvernului. "Ne-au pus în pericol statul de drept", a susţinut ea, conform sursei citate.
Mai multe companii, dar şi persoane fizice din Bucureşti vin în sprijinul manifestanţilor, oferind cazare celor care ajung în Capitală din alte judeţe ale ţării, scrie news.ro
Astfel, la Club Diamond Kids părinţii îşi pot lăsa copiii şi în weekend şi se oferă cazare pentru părinţii veniţi cu copii din alte judeţe. Grădiniţa Tom Sawyer primeşte copiii de peste doi ani, chiar şi peste noapte, rugând, însă, părinţii să aducă haine de schimb şi gustări.
Mai oferă cazare pentru cei veniţi din alte oraşe: Bucur’s Shelter Hostel, Hostel Little Bucharest, Hostel Pura Vida Sky Bar & Hostel Bucharest şi Vişini Hub, dar şi zeci de bucureşteni.
Pe Facebook a fost creat un grup pentru persoanele din alte judeţe ale ţării care participă la protestele anunţate în aceste zile în Capitală. Pe pagina grupului "Cazare gratuită şi solidaritate pentru protestatari din afara Bucureştiului” pot fi găsite anunţuri cu privire la ofertele de cazare sau chiar şi transport. ”Găzduim, în limita a 4 locuri, pe oricine este din provincie şi intenţionează să participe la protestele din zilele acestea, însă nu are unde sta”, ”Casa mea, apartament 3 camere, e şi a voastră (pentru provincie)” şi ”Ofer cazare pentru trei persoane, în Bucureşti, pe perioadă nedeterminată, mai exact pâna îi dăm jos”, sunt o parte dintre anunţuri.