Lucrurile vor începe probabil să se schimbe odată cu inaugurarea, la Miami, a celui mai mare simulator de uragane din lume, care ar trebui să contribuie la îmbunătăţirea capacităţilor meteorologilor de a prevedea intensitatea uraganelor şi a furtunilor tropicale, scrie duminică lesnewseco.fr.
Acest aparat este de şase ori mai mare decât modelele construite până acum. Numit ŤSustainť, acest simulator care face vânt şi valuri seamănă cu un acvariu gigant. Această maşină reprezintă o investiţie de 15 milioane de dolari, la care se adaugă 47 de milioane de dolari pentru clădirea care o adăposteşte.
Când motorul de 1.700 de cai este pornit, se aude un vuiet şi ramele încep să agite cei 144.000 de litri de apă din simulator. Valurile cresc treptat înainte să se dezlănţuie când vântul generat atinge forţa unui uragan de categorie maximă (categoria 5), cu o viteză maximă de 251 de km/h.
La scurt timp după, apar stropi pe pereţii laterali ai rezervorului cu cadru de oţel, care măsoară 23 de metri lungime şi 6 metri lăţime şi aproape 2 metri adâncime. O casă în miniatură verde şi alb este lovită de valuri uriaşe pentru a simula prejudiciul suferit de construcţiile aflate de-a lungul coastei din cauza grandorii naturii.
"De-a lungul ultimilor douăzeci de ani, prognozele noastre au continuat să se îmbunătăţească, cu excepţia celor cu privire la puterea uraganelor", a declarat Brian Haus, responsabilul ştiinţific pentru simulator, subliniind că acesta va fi "un element cheie" al noii maşinării.
Exemplul poate cel mai frapant de uragan care i-a contrazis pe cei mai buni meteorologi fost Wilma în 2005, în Mexic. Intensitatea sa a crescut de la categoria a doua la a cincea în câteva ore. "Este într-adevăr ceea ce îi sperie pe meteorologi, deoarece această incertitudine le face munca dificilă", spune omul de ştiinţă.
Wilma rămâne cel mai puternic uragan din Atlantic înregistrat în anale. El a făcut zeci de morţi şi a provocat pagube de zeci de miliarde de dolari.
Înfruntând personal într-un singur an Wilma şi Katrina, care a fost şi mai devastator în Louisiana şi în Golful Mexic. Brian Haus s-a jurat să găsească modalităţile de a înţelege mai bine fizica puterii uraganelor şi cum căldura acumulată în oceane poate alimenta energia furtunilor.
Cercetătorii speră, de asemenea, să folosească simulatorul Sustain pentru a înţelege cum deteriorează furtunile casele şi clădirile aflate de-a lungul coastei. "Acesta este un aspect important al cercetării deoarece majoritatea normelor construcţie şi modelele informatice utilizate nu se bazează pe date corespunzătoare cu ceea ce se întâmplă în realitate în timpul unui uragan", subliniază Brian Haus.
AGERPRES