Cel mai mare tour operator din statele baltice, Grupul NOVATOURS, se lansează pe piaţa din România prin înfiinţarea companiei FLYNOVA. Principala activitate a operatorului FLYNOVA constă în organizarea de vacanţe şi excursii prin intermediul curselor charter către diferite destinaţii.

Obiectivul FLYNOVA pentru anul în curs este de a oferi servicii unui număr de 20.000 de turişti, cifra de afaceri estimată fiind de 10 milioane de euro.

NOVATOURS şi-a început activitatea în decembrie 1999 în Lituania şi s-a extins ulterior în Letonia şi Estonia. Din 2004 este lider al tour operatorilor în toate ţările baltice, cu aproximativ 180.000 de turişti numai în 2007 şi cu o cifră de afaceri de 111,4 milioane Euro.

În 2007 compania a înregistrat o creştere a numărului de turişti cu 63% faţă de anul anterior. În 2008, NOVATOURS preconizează un număr de peste 265.000 de clienţi la nivelul Grupului.

Data: 26 martie 2008

Sursa: NOVATOURS