Cel mai nou pistol care va intra în dotarea armatei române este produs la Cugir. Este varianta îmbunătățită a unei arme de care soldații români dispun deja.

Este o armă semiautomată ce a trecut deja testul rezistenței și îndeplinește cerințele NATO.

Cel mai nou pistol care va intra în dotarea armatei române se cheamă ”Pandurul”

Industria românească de apărare primește o gură de oxigen. Asociația Colecționarilor de Arme a convins fabrica de la Cugir să modernizeze un pistol israelian care a făcut istorie și care acum corespunde standardelor NATO.

Sursă foto: Facebook, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”

„Pandurul”, cum a fost botezat pistolul, va intra în dotarea armatei române, care a anunțat deja că va cumpăra cel puțin 1.000 de exemplare.

Pistolul LP 5, de calibru 9mm, sau „Pandurul” este varianta modernă a unei arme fabricate la Cugir încă din 1995, când producătorul român a obţinut patentul celebrei arme israeliene Jericho.

De-atunci, pistolul a mai fost modernizat o dată, la sfârşitul anilor 2000. Însă colecţionarii de arme au cerut o variantă modernă care să marcheze 200 de ani de la Revoluţia lui Tudor Vladimirescu.

Ioan Gaucan, președintele Asociației Naționale a Colecționarilor de Arme: „Nu este o armă nouă, ea se află în dotarea armatei române, dar este modelul îmbunătăţit, model 2021, care a trecut toate testele NATO de acceptare.

Nu este un pistol din plastic

Este o armă clasică, nu din polimer, plastice, cum sunt acum la modă, este mult mai rezistentă, pentru utilizare militară.”

Baity Pera, secretar general A.N.C.A.: „Pandurul de la Cugir este o armă semiautomată care îndeplineşte cerinţele unei arme de serviciu. Nu este grea, comparabilă cu alte pistoale cu cadru din metal. Este o armă cu un potenţial de precizie de acurateţe mare”, arată stirileprotv.ro.

Cel mai nou pistol făcut la cugir, LP 5 sau Pandur cum a fost botezat, a trecut şi marele test al rezistenţei, testul NATO, testul celor 10.000 de focuri, la capătul cărora specialiştii militari au concluzionat că este o armă care îşi păstrează rezistenţa în ceea ce priveşte caracteristicile ţevii dar mai ales acurateţea focurilor.

Primele 200 de pistoale Pandur fabricate la Uzina de Armament de la Cugir au fost gravate cu numele lui Tudor Vladimirescu şi vor ajunge în posesia colecţionarilor de arme, care au şi donat un exemplar muzeului militar din Capitală.

Sursă foto: Facebook, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”

”Gură de oxigen pentru industria de apărare”

Însă un lot mult mai mare, de cel puţin 1.000 de Panduri va intra în dotarea Armatei.

”Sunt gata în uzină. Sunt în programul de evaluare şi acceptanță. Sperăm să vină şi alte contracte din partea armatei, jandarmeriei şi altor forţe din sistemul de apărare.

Categoric este o gură de oxigen pentru industria de apărare, pentru uzină mecanică din Cugir. Putem să ne menţinem în activitate toţii oamenii.”,  a declarat Iulian Cristian Simu, președinte ROMARM.

Pandurul ar putea fi şi prima armă românească folosită la tir sportiv.