Conform oficialilor importatorului român, Volkswagen T-Roc este acum disponibil de astăzi într-un număr limitat, exclusiv online. „T-Roc stabilește repere noi pe segmentul de mașini SUV, aflat în plină dezvoltare. Noul model îmbină funcționalitatea, manevrarea dinamică și tehnologia, ceea ce îl face atractiv pentru clienții de toate vârstele. Cu design-ul său sportiv și modern, T-Roc reprezintă un nou stil Volkswagen și trasează o direcție nouă în gama de modele ale mărcii”, a declarat Bogdan Florea, Brand Manager Volkswagen.

 

În plus față de aspectul expresiv și liniile dinamice, T-Roc este primul SUV Volkswagen care va fi disponibil pentru comandă cu o caroserie în două culori şi acoperiș cu linie plonjată (inclusiv stâlpii A şi oglinzile exterioare). Modelul versatil, cu opţiune de tracţiune faţă sau integrală, vehiculul combină puterea unui SUV cu agilitatea unui model compact sportiv. Echiparea standard a vehiculului include sistemele de ultimă generaţie de asistenţă frontală (Front Assist) şi cel de menţinere a benzii de rulare (Lane Assist); sisteme suplimentare precum asistența pentru blocaj rutier (Traffic Jam Assist) sunt disponibile ca echipamente opţionale.

Deși lansarea oficială a modelului T-Roc în România va avea loc în luna noiembrie 2017, importatorul Volkswagen preia de astăzi comenzi pentru versiunile 1.0 TSi – 115 CP, 1.5 TSi – 150 CP și 2.0 TDi – 150 CP. Dotate cu pachetul Roc-Star care cuprinde Climatronic, Composition Media, AppConnect, oglinzi exterioare cu acționare electrică și „pachet iarnă”, modelele disponibile acum au prețuri care încep de la 19.747 euro și urcă până la 29.995 euro. Este interesant de observat că prețurile noului Volkswagen T-Roc sunt destul de apropiate de cele ale fratelui mai mare, Tiguan, care încep de la 21.169 euro (1.4 TSi – 125 CP, Trendline) și urcă până la 36.999 euro (2.0 TDi – 240 CP, Highline DSG).

Aflat la limita dintre subsegmentele B și C ale clasei SUV, T-Roc (lungime = 4,23 m) are concurenți din ambele zone, mulți dintre ei cu prețuri mai reduse.De altfel, analiștii JATO Dynamics îl poziționează în zona SUV-urilor de clasă B, alături de Renault Captur, Peugeot 2008, Opel Mokka X, Dacia Duster, Toyota CH-R sau Mazda CX-3. În aceeași zonă a pieței tocmai au fost prezentate la IAA Frankfurt și vor ajunge curând pe piața românească, modele precum Ford EcoSport, KIA Stonic, Citroen C3 AirCross, Hyundai Kona, Seat Arona sau Skoda Karoq.

Mai multe detalii despre Volkswagen T-Roc și concurenții săi puteți găsi în Suplimentul Auto Capital apărut în această săptămână împreună cu revista, și, în curând, pe www.capital.ro.