Cea mai mare investiţie făcută în economia României în vremuri de criză ar putea veni din bugetul UE şi ar putea avea ca destinaţie un domeniu actualmente în paragină – cercetarea.
La porţile Bucureştiului este posibil să apară, până în 2015, un orăşel al cercetării şi inovării, care se estimează că va atrage investiţii de circa un miliard de euro şi unde vor fi amplasate instalaţii ştiinţifice, laboratoare, săli de curs, dar şi locuinţe pentru cercetători sau sedii pentru firmele din domeniu. Primul pas va fi construcţia, pe o suprafaţă de 35.000 de metri pătraţi în cadrul Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară de la Măgurele, a celui mai puternic laser din lume (de zece ori mai puternic faţă de orice altă instalaţie de acest tip existentă în prezent).
Cu un cost iniţial de 300 de milioane de euro (70% din fonduri UE şi 30% de la bugetul de stat), laserul de la marginea Capitalei ar urma să aibă numeroase aplicaţii practice, de la tomografia industrială la tratarea cancerului. Proiectul va fi realizat în parteneriat cu Cehia şi Ungaria (care vor găzdui, la rândul lor, o parte din infrastructura necesară), dar, în total, la el vor participa 13 ţări europene. Tot din proiectul de la Măgurele ar urma să facă parte şi un accelerator de particule ce ar putea „dezvolta tehnologii superioare celor ale Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleara (CERN)“. Urmează acum ca, până în septembrie, să fie identificate fondurile europene disponibile şi să fie trimisă la Bruxelles cererea de finanţare.
60 mil. euro va costa acceleratorul de particule ce urmează să fie instalat la Măgurele
30 mil. euro va costa fiecare din cele două instalaţii laser din cadrul proiectului
3,5 hectare va fi suprafaţa desfăşurată a construcţiei care va adăposti instalaţiile
Laserul de la Măgurele nu este nici film, nici poveste, iar aplicaţiile lui nu vor avea nicio legătură cu Darth Vader şi Războiul Stelelor, ci vor juca un rol cât se poate de serios în fizică, industrie sau medicină.
Platforma de la Măgurele ar putea găzdui cel mai important proiect cu finanţare europeană, care are un buget de 300 de milioane de euro. În urma investiţiei, aici ar urma să se construiască un orăşel pentru 1.000 de persoane.
Țara noastră este implicată, alături de Ungaria şi Cehia, într-un proiect strategic vizând construirea unui laser de zece ori mai puternic decât ceea ce există în prezent. „Una din aplicaţiile acestuia ar putea fi tratarea cancerului. Vom cerceta şi alte aplicaţii practice, legate de stocarea deşeurilor radioactive şi de tomografia industrială. Aceasta din urmă ar putea uşura, de exemplu, munca vameşilor, care ar scana rapid trailerele pentru a vedea ce transportă“, ne-a explicat coordonatorul proiectului pentru România, directorul Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară (INFIN), Nicolae Victor Zamfir. Acesta spune că suprafaţa totală a construcţiei va fi de 35.000 de mp şi că cele două lasere, care vor avea puteri egale, vor costa aproximativ 60 de milioane de euro. Alte 120 de milioane vor fi investite în acceleratorul de particule şi în clădiri (câte jumătate din sumă în fiecare componentă), iar instalaţiile pentru experimente vor costa 20 de milioane de euro.
Recent, personalităţi din domeniu din întreaga lume s-au întrunit la Bucureşti pentru a studia proiectul. „Peste 100 de cercetători de renume au lucrat pro bono pentru a analiza cazul ştiinţific de la noi. Este ceva ce nu s-a mai construit vreodată, la limita frontierei cunoaşterii. Rezultatele cercetărilor ar putea revoluţiona teoriile existente, iar aplicaţiile practice ne-ar putea schimba viaţa. Este prima infrastructură paneuropeană care s-ar construi dincolo de fosta Cortină de fier. Valoarea totală a investiţiei iniţiale este de circa un miliard de euro“, susţine Adrian Curaj, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS).
Licitaţia pentru studiul de fezabilitate a fost lansată, iar acum se caută surse de finanţare din fonduri structurale. „Am depus un memorandum la ministere, pentru a identifica fondurile europene încă neutilizate, care pot fi direcţionate către acest proiect. Pentru Programul Creşterea Competitivităţii Economice fiind depuse foarte multe proiecte, cred că am putea găsi resurse în Programul Operaţional Regional. Cererea de finanţare trebuie trimisă la Bruxelles în septembrie, pentru a fi aprobată de Comisia Europeană“, precizează Curaj. Laserele ar urma să fie construite până în 2015.
Se vor face studii unice, care vor atrage cercetători străini, însă rezultatele practice vor veni abia peste câţiva ani de zile.
Nicolae Victor Zamfir, director, INFIN
Se va dezvolta un orăşel al cercetării, ce ar putea atrage investiţii de un miliard de euro.
Adrian Curaj, preşedinte, ANCS