Ferrari F80, cel mai rapid bolid din lume
Cel mai rapid bolid din lume. Deși Ferrari F80 are un preț de peste 3,5 milioane de euro, toate exemplarele au fost deja vândute. Acesta a fost lansat într-o ediție limitată de doar 799 de unități, iar pe lista de cumpărători s-au înscris milionari și celebrități din întreaga lume. Totuși, producătorul a decis cine merită să dețină un Ferrari F80, procedând la fel ca întotdeauna atunci când lansează un nou model.
F80 este cel mai rapid Ferrari produs vreodată, un proiect la care italienii au lucrat timp de patru ani. Mașina este echipată cu un motor hibrid V6 de 3 litri și două motoare electrice, generând o putere totală de 1200 de cai. Niciun alt model Ferrari nu a avut până acum o asemenea performanță, notează cotidianul german Bild.
Niciun Ferrari de serie nu a fost vreodată atât de rapid. F80 atinge 100 km/h în doar 2,15 secunde și accelerează de la 0 la 200 km/h în 5,75 secunde. Viteza maximă este limitată electronic la 350 km/h, însă fără această limitare, mașina ar putea probabil depăși 400 km/h.
Desigur, performanțele impresionante vin la un preț. F80 costă 2,95 milioane de euro fără taxe. Cu tot cu taxe, în Germania prețul ajunge la 3,51 milioane de euro. Teoretic, însă, nu mai poate fi achiziționat, deoarece toate modelele au fost deja vândute.
Dimensiunile bolidului
Ediția limitată F80 depășește seria LaFerrari, care a fost produsă în doar 499 de unități. În ceea ce privește dimensiunile, noul Ferrari F80 are o lungime de 4,840 metri, o lățime de 2,060 metri și o înălțime de 1,138 metri, cu un ampatament de 2,665 metri.
„Sfânta Treime” a hypercar-urilor
În lumea auto se vorbește adesea despre „Sfânta Treime” a hypercar-urilor, iar recent au fost dezvăluite două modele noi: McLaren W1 și Ferrari F80. Din partea Porsche se așteaptă un model similar – Mission X. Ultima iterație a acestei „Holy Trinity” a inclus McLaren P1, Ferrari LaFerrari și Porsche 918, ambele din urmă fiind prezente și în colecția lui Ion Țiriac, notează gadget.ro.
McLaren W1 nu a fost primit cu entuziasm, în parte din cauza așteptărilor ridicate create de predecesorul său legendar, McLaren P1. De asemenea, așteptările pentru noul hypercar Porsche nu sunt foarte mari, având în vedere că va fi 100% electric. În cazul Ferrari F80, trecerea de la motorul V12 la V6 poate părea controversată, însă cifrele spun totul: acesta este cel mai rapid Ferrari de stradă produs vreodată.