Unde se află cel mai rece loc de pe Pământ?! Locul respectiv este locuit de ani de zile. Oamenii trăiesc, acolo, chiar dacă sunt nevoiți să îndure temperaturi extreme. Acolo, mercurul din termometre coboarî până la -71°C.
Unde se află cel mai rece loc de pe Pământ?
Unde se află cel mai rece loc de pe Pământ? Oamenii trăiesc permanent în această regiune, chiar și atunci când termometrele indică -71 de grade Celsius. S-au adaptat și continuă să trăiască acolo.
În general, temperatura medie a Pământului variază între 25°C și 45°C, există, totuși, și excepții notabile. Satul Oymyakon din estul Siberiei este cunoscut drept cel mai rece loc locuit de pe Pământ. Numele său se traduce ca „apa care nu îngheață” datorită existenței unui izvor termal în apropiere. Inițial, satul era folosit de crescătorii de reni care-și aduceau turmele la izvor pentru a le adăpa.
Temperaturile medii în timpul sezonului rece ating -50°C. Totuși, cea mai scăzută temperatură înregistrată acolo a fost în anul 1924, când mercurul termometrului a coborât până la -71,2°C. La finalul articolului, aveți câteva fotografii realizate în satul Oymyakon.
În Satul Oymyakon, o zi durează doar trei ore, iarna
Satul Oymyakon are o populație de 500 de locuitori. În această așezare, nu este posibilă cultivarea plantelor din cauza condițiilor climatice dure, care includ un sol înghețat până la 1640 de metri adâncime, agricultura nu este posibilă, astfel că oamenii se hrănesc doar cu carne. Există doar un singur magazin și o singură școală în tot satul. Școala se închide doar în condiții climatice extreme, când temperatura scade sub -52 de grade Celsius.
Satul Oymyakon este amplasat la 750 de metri deasupra nivelului mării. Experimentează variații semnificative ale duratei zilei. Iarna, o zi poate dura doar trei ore, vara, însă, o zi se poate întinde până la 21 de ore.
Dacă oprești motorul mașinii, nu va mai porni vreodată
Majoritatea locuitorilor sunt membri ai poporului turcic Yakut, o comunitate indigenă din regiunea nord-estică a Siberiei. Tradițional, sunt vânători și crescători de reni. Drept urmare, ei se bazează preponderent pe consumul de carne pentru a-și asigura necesarul alimentar.
„Yakutienilor le place mâncarea rece, cum ar fi peștele arctic crud înghețat, somonul alb și ficatul de cal înghețat, considerate adevărate delicatese.
În viața de zi cu zi, mâncarea de bază este reprezentată de supa de carne deoarece carnea este esențială pentru menținerea sănătății”, a explicat un localnic pentru The Weather Channel.
În această zonă, oamenii nu pot purta ochelari. Purtarea ochelarilor devine riscantă, deoarece pot îngheța pe față. În plus, din cauza solului înghețat, nu pot instala sisteme de țevi, astfel că majoritatea oamenilor folosesc toalete în aer liber.
Ba mai mult, încălzirea în garaje este esențială pentru a evita înghețarea motorului mașinilor.
Atunci când mașina este parcată, este necesar să se lase motorul pornit, altfel poate să nu mai pornească vreodată. În plus, avioanele nu zboară în această zonă în timpul iernii din motive de siguranță.