Guvernul Ungureanu care urmează astăzi să obţină votul de încredere din partea Parlamentului este cel mai tânăr din ultimii 20 de ani. Media de vârstă a noilor miniştri ai lui Mihai Răzvan Ungureanu este de 44,5 ani, conform calculelor EVZ. Cu toate că este cel mai tânăr guvern din ultimii 20 de ani nu se poate spune că membrii acestuia sunt cei mai săraci miniştri.
Totuşi, dacă ne uităm la vârsta noilor membri şi la datele menţionate în declaraţiile de avere depuse anul trecut, se poate constata că în cazul celor mai tineri bunurile deţinute şi economiile din conturi sunt mult mai mici decât în cazul celor mai în vârstă.
De exemplu, Alexandru Nazare, nominalizat ca ministru al Transporturilor, este cel mai tânăr membru al Cabinetului Ungureanu. El pare a fi şi cel mai sărac dintre miniştri. Conform declaraţiei de avere depuse în vara anului trecut, Nazare nu are în proprietate niciun teren şi nu deţine nicio locuinţă. Acesta nu are nici maşină personală. Nazare are totuşi două conturi la ING Bank: un depozit, deschis în anul 2010, unde are depuşi 35.398 de euro şi un cont curent, din 2007, cu un sold de 7.062 de euro.
Alexandru Nazare este “omul” Ancăi Boagiu. În perioada în care Anca Boagiu ocupa postul de ministru al Integrării, Nazare era consilierul ei.
Alexandru Nazare este din noiembrie 2010 secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Înainte de această funcţie, mai exact în perioada aprilie-noiembrie 2010, Nazare a fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice, iar anterior europarlamentar.
Cu toate acestea, Alexandru Nazare este ministrul care va gestiona cele mai mari fonduri pentru investiţii în acest an.
Cu o vârstă apropiată de Nazare este Bogdan Drăgoi, propus pentru funcţia de ministru al Finanţelor. Drăgoi are în proprietate un autoturism Jaguar, deţine ceasuri în valoare de 15.000 de euro şi avea în conturi, în vara anului trecut, aproape 157.000 de euro. Fostul secretar de stat al Finanţelor deţine şi patru terenuri, din care trei în Bucureşti şi unul în judeţul Călăraşi.
Lista averilor pe scurt:
Mihai Răzvan Ungureanu: 3 terenuri, 2 locuinţe, aproximativ 14.000 de euro şi 27.800 de lei în conturi. Datorii în valoare de 84.500 de euro şi 54.482 de lei.
Marko Bela: 5 terenuri, 2 case, aproximativ 278.000 de lei şi 10.000 de euro, 33.000 de dolari şi 440.000 de forinţi în conturi, un autoturism VW Golf.
Gabriel Berca: un apartament, un autoturism Skoda. Datorii în valoare de 46.137 de euro.
Lucian Bode: o casă, un autoturism Mercedes Benz. Datorii în valoare de aproximativ 66.000 de franci şi 20.000 de lei.
Cristian Diaconescu: 3 terenuri, 4 locuinţe, tablouri estimate la 6.000 de euro, circa 86.000 de lei, 13.214 euro şi 1983 de dolari în conturi, un autoturism Ford. Datorii de 138.500 de euro.
Leonard Orban: 3 apartamente, două autoturisme – Audi A4 şi Toyota Yaris, tablouri estimate la 31.000 de euro, circa 210.000 de euro, plus 6.000 de euro împrumutate unei persoane fizice.
Laszlo Borbely: un teren, o casă, un autoturism Lexus, circa 67.000 de euro şi 286.000 de lei.
Cristian Petrescu: 5 terenuri, 6 locuinţe, un autoturism Mercedes, ceasuri şi bijuterii estimate la 5.800 de euro, 90.000 de lei – sumă împrumutată unei persoane fizice.
Gabriel Oprea: 3 terenuri, opt locuinţe, două autotursime – VW şi Mercedes Benz, bijuterii şi alte obiecte de artă în valoare totală de 60.000 de euro, circa 403.000 de euro în conturi şi depozite.
Kelemen Hunor: un teren, o casă, circa 60.000 de lei în conturi.
Cătălin Predoiu: 2 terenuri, o casă, un autoturism Toyota, bijuterii, ceasuri şi alte obiecte de artă în valoare totală de 74.500 de euro, aproximativ 12.000 de euro în conturi. Datorii de 211.222 de euro.
Răzvan Mustea: 2 terenuri, 2 case, un autoturism Porsche, ceasuri şi bijuterii estimate la 60.000 de euro, aproximativ 39.000 de euro în conturi, 94.900 de lei – împrumut acordat unei firme, unde soţia lui este asociat. În contul soţiei au fost viraţi 36.655 de euro ca urmare a unei vânzării unei proprietăţi deţinute de socrul noului ministru.
Claudia Boghicevici: un teren, 2 case. Datorii în valoare de 200.000 de euro şi 180.000 de lei.
Ladislau Ritli: un teren forestier, 2 apartamente şi o casă de vacanţă, un autoturism Peugeot 207 şi circa 12.000 de lei în conturi.
Stelian Fuia: 2 terenuri, 2 locuinţe şi un autoturism VW Passat.