Denumit după cel mai mare diamant descoperit vreodată, primul automobil Rolls-Royce all-terrain cu caroseria înălțată, Cullinan, este un inegalabil off-roader, capabil să depăşească orice obstacle şi să ajungă oriunde. Zeci de teste realizate pe întreaga planetă au arătat faptul că mașina este capabilă să abordeze cu încredere și agilitate orice tip de teren accidentat. În acest sens, sofisticata suspensie pneumatică reglabilă a lui Cullinan asigură faimoasa senzaţie de ‘Magic Carpet Ride’ a Rolls-Royce pe orice tip de suprafaţă de rulare, off- sau on-road. În acelaşi timp, aceasta este cu adevarat primul automobil “three-box” în segmentul SUV. Peretele său de compartimentare creează un mediu distinct pentru pasageri, separați de compartimentul pentru bagaje.

Noul motor Rolls-Royce V12 de 6.75 de litri produce 563 de cai putere şi un cuplu motor de 850 Nm, distribuit către noul sistem de tracţiune integrală şi sistemul cu patru roţi directoare construite pentru a face faţă oricăror provocări.

Fiind un Rolls-Royce, Cullinan oferă întreaga suită de elemente „Bespoke” dezvoltate special pentru diferitele moduri de viață ale proprietarilor săi. Una dintre opțiunile cele mai proeminente o reprezintă Modulul de Recreere (Recreation Module) – un sertar acționat electric în care clienții vor putea depozita accesoriile şi bunurile personale necesare activităților pe care au în plan să le desfăşoare. Acesta este situat în compartimentul din spate al mașinii și poate fi deschis cu ușurință la atingerea unui buton.
Una dintre opţiunile oferite de Recreation Module este Rolls-Royce Cullinan Viewing Suite – cu o singură apăsare de buton, două scaune din piele de cea mai bună calitate, orientate spre exterior și o masă de cocktailuri apar din cadrul modulului. Ori de câte ori călătoriți, Viewing Suite garantează cel mai bun loc posibil pentru privitor.

Michael Schmidt, preşedintele Schmidt Premium Cars şi al Rolls-Royce Motor Cars Service Bucureşti, a declarat: „Cele mai importante figuri din societatea românească şi din capitală vor descoperi Cullinan pe parcursul unui eveniment exclusivist, în următoarele zile. Prezenţa noastră în Bucureşti, dezvelirea în premieră a noului Phantom la Salonul Auto Internaţional Bucureşti, la începutul acestui an şi prezentarea acestui nou model subliniază importanța României pentru Rolls-Royce.”

 

„Industria de lux a Regatului Unit menține un nivel ridicat de investiții care ajută la crearea de locuri de muncă atât în Marea Britanie cât și în întreaga lume. Emblematicul «Spirit of Ecstasy» reprezintă mai bine ca orice alt simbol «the Best of British» și suntem încântați să vedem primul automobil Rolls-Royce 4×4, aici, în București”, a menționat și Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii în România, prezent la evenimentul de lansare.

„Rolls-Royce Cullinan oferă lux din abundenţă şi o sezaţie de rafinament pe şosea, specifică Rolls-Royce, într-un concept extrem de versatil, adaptat experienţelor de condus zilnice. Noul automobil înglobează conceptul “Fără efort, Pretutindeni”, oferind lux fără efort oriunde proprietarul său alege să se aventureze,” a declarat Frank Tiemann, Director Corporate Communications Central and Eastern Europe, Rolls-Royce Motor Cars.

Conform oficialilor Schmidt Premium Cars, primii clienți care sunt dispuși să plătească peste 280.000 de euro vor primi Cullinan în trimestrul întâi al anului 2019. România găzduiește un partener de service autorizat al Rolls-Royce Motor Cars care are dreptul de a efectua toate lucrările de reparații și service pentru autovehiculele mărcii, iar cel mai apropiat dealer și showroom  din regiune este Rolls-Royce Motor Cars Munich. Atât Rolls-Royce Motor Cars Munich cât și Rolls-Royce Motor Cars Service București fac parte din grupul Schmidt Premium Cars deținut de Michael Schmidt, același om de afaceri care controlează în România companiile Automobile Bavaria și MHS Truck&Bus.