Un proiect de modificare a OUG 114/2018 se va afla pe masa Guvernului în această săptămână spune ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. Oficialul spune că propunerile din noul text legislativ se bazează pe datele comunicate de Banca Centrală şi au fost transmise Băncii Central Europene. De altfel, BNR a criticat aspru măsura legislativă, cu impact iniţial în mai multe sectoare precum energie, telecom, sector bancar şi piaţa de capital.
Documentul este cu atât mai important cu cât vizează în special sectorul bancar şi Pilonul II de pensii.
„Categoric, nu o să fie un document care să-i mulţumească pe toţi, ca să zic aşa, cei direct interesaţi. Pe noi ne interesează foarte mult să mulţumim ceea ce înseamnă cetăţenii României, costuri mai mici la ce înseamnă împrumuturile în lei şi, desigur, pentru mediul de afaceri, finanţarea economiei reale. Asta a fost ceea ce noi am urmărit prin Ordonanţa 114 şi întărim prin aceste modificări pe care le vom face săptămâna viitoare”, a spus ministrul.
De altfel, Teodorovici spunea acum câteva zile că OUG 114 va fi modificată, iar „taxa pe lăcomie” se schimbă în „stimulent pentru hărnicie”, prin care băncile să finanţeze economia reală.