Moneda naţională s-a depreciat, vineri, în raport cu moneda unică europeană, iar Banca Naţională a României /BNR/ a anunţat un curs de 4,4645 lei/euro, în creştere cu 0,99 bani (0,22%) faţă de valoarea de 4,4546 lei/euro din şedinţa anterioară.
Leul s-a depreciat faţă de dolarul american cu 1,11 bani (0,31%) la un curs de referinţă de 3,5898 lei/dolar, comparativ cu anunţul din şedinţa anterioară, de 3,5787 lei/dolar.
Gramul de aur s-a scumpit, vineri, cu 79,68 bani (0,56%), până la valoarea de 141,2851 lei, faţă de 140,4883 lei, la cât a fost cotat joi.
AGERPRES