Cel mai vânat hacker din lume. Americanii oferă o RECOMPENSĂ de 3 mil.dolari

SUA oferă până la 3 milioane de dolari pentru informaţii care pot duce la arestarea lui Evgheni Mihailovici Bogacev, prezentat de justiţia americană drept unul dintre cei mai importanţi infractori informatici din prezent.

“Cunoscut şi sub pseudonimul de 'lucky12345' şi 'slavik', Bogacev este acuzat că a fost administratorul unei reţele care a implantat un software pirat în peste un milion de calculatoare, fără autorizaţie”, a indicat Departamentul de Stat într-un comunicat.

Utilizatorii acestui software, 'Zeus' sau 'GameOver Zeus' în versiunea sa cea mai evoluată, “au putut fura informaţii bancare şi goli conturile în cauză”, sustrăgând în total “peste 100 de milioane de dolari” de la persoane particulare sau de la companii americane, conform Departamentului de Stat.

Bogacev este “poate cel mare infractor informatic al planetei”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă William Brownfield, însărcinat cu cooperarea judiciară internaţională în cadrul Departamentului de Stat.

Potrivit lui Joseph Desmarest, director adjunct al diviziei cibernetice a FBI, o bancă din Florida care a avut un calculator infectat de 'GameOver Zeus' a pierdut 7 milioane de dolari dintr-unul din conturile sale în 2012.

Conform informaţiilor justiţiei americane, Bogacev trăieşte în Rusia. FBI-ul a transmis informaţiile referitoare la el FSB-ului, serviciul de informaţii rus, a declarat Joseph Desmarest.

Ancheta judiciară asupra lui ''GameOver Zeus' a început în statul Pennsylvania în urmă cu doi ani, potrivit lui David J. Hickton, procurorul federal local. La 23 mai 2014, o operaţiune a poliţiei a permis 'tăierea liniilor de comunicaţie între calculatoarele infectate' şi reţeaua aflată la originea 'GameOver Zeus'.

'Zeus', versiunea originală a software-ului pirat a apărut în 2007', potrivit FBI.

Ancheta FBI asupra 'GameOver Zeus' a implicat peste o duzină de ţări, printre care Australia, Olanda, Marea Britanie, Franţa, Italia, Elveţia, Luxemburg sau Japonia.

Recompensa este oferită în cadrul unui program american de luptă împotriva crimei organizate internaţionale (TOC, Transnational Organized Crime), lansat în 2011 de SUA. Peste 20 de milioane de dolari cu titlu de recompense au fost vărsaţi în ultimii doi ani în cadrul acestui program, a precizat William Brownfield.AGERPRES