ANAF a pus sechestru pe cel puţin o aeronavă a Blue Air. Este vorba despre un avion parcat acum pe Aeroportul Bacău. Mai există şi un alt avion aflat pe un aeroport din Italia, de la începutul lunii octombrie, însă situaţia aceluia este neclară.
Noi probleme pentru operatorul aerian Blue Air.
ANAF a pus sub sechestru cel puţin o aeronavă a Blue Air
Potrivit celor mai noi informaţii, confirmate ulterior de către Blue Air şi ANAF, Fiscul a pus sechestru pe cel puţin un avion al companiei aeriene low-cost.
Mai exact, este vorba despre un o aeronavă Boeing 737-500, înmatriculată YR-AME, care a fost reţinută şi pusă sub sechestru pe aeroportul din Bacău, scrie site-ul Boardingpass.ro.
„Aeronava YR-AME este parcata la Aeroportul Bacău, ea făcând obiectul unui sechestru instituit de ANAF”, au recunoscut reprezentanţii Blue Air pentru sursa citată.
Un alt avion, înmatriculat YR-BMN, care a fost operat de Blue Air, dar care nu se mai află în prezent în flota operatorului low-cost, este sechestrat pe aeroportul din Cluj Napoca.
„Nu mai face parte din flota Blue Air, reținerea acesteia la sol constituind un abuz ce face obiectul unor proceduri legale derulate de noul operator al aeronavei”, a mai transmis Blue Air despre aeronava reţinută la sol la Cluj Napoca.
În fine, mai există şi un al treilea avion, un Boeing 737-500 al companiei Blue Air, înmatriculat YR-AMA, care se află pe un aeroport din Italia de aproximativ o lună de zile. Deocamdată, nu este foarte clar dacă acest avion a fost sau nu pus sub sechestru de Fiscul din România.
Sorin Grindeanu: Este puţin probabil ca Tarom să poată să acopere în totalitate oferta de servicii a Blue Air Aviation
În urmă cu câteva zile, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, vorbea despre situaţia în care se află compania Blue Air, afirmând că operatorul naţional TAROM este puţin probabil să reușească să acopere în totalitate oferta de servicii a Blue Air.
„Reluarea zborurilor Blue Air este o decizie care aparţine în totalitate managementului operatorului aerian, care are obligaţia identificării resurselor necesare revenirii în piaţă. (…)
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va sprijini, în limita competenţelor şi atribuţiilor legale, demersurile pe care Blue Air le va întreprinde în acest sens. (…)
Tarom se află în proces de restructurare, planul de restructurare fiind în evaluarea Comisiei Europene. O componentă importantă a planului de restructurare o reprezintă planul de operare care trebuie astfel conceput încât să asigure profitabilitatea companiei, începând cu anul 2025, fiind interzisă extinderea operaţiunilor companiei atâta timp cât beneficiază de ajutor de restructurare din fonduri publice.
Din această perspectivă, este puţin probabil ca Tarom să poată să acopere în totalitate oferta de servicii a Blue Air Aviation, în eventualitatea în care această companie nu-şi va mai relua zborurile”, a explicat Sorin Grindeanu, răspunzând interpelării deputatului PNL Valentin-Ilie Făgărășian.