Cele 10 priorităţi mari ale agriculturii din România. Ministrul Adrian Oros propune un program naţional strategic

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a vorbit, marţi, despre priorităţile domeniului agricol din ţara noastră şi soluţiile pe care ministerul său le propune, ca parte a unui program naţional strategic.

Adrian Oros, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale spune că a identificat 10 priorităţi mari ale agriculturii din România, iar aceste nevoi vor trebui să devină parte a unui program naţional strategic, astfel încât multe dintre ele să poată fi corectate în următorii şapte ani.

„Am avut mai multe runde de întâlniri cu mediul asociativ. În afară de trei judeţe, am fost în toate judeţele ţării. În unele judeţe de două ori pentru că am vrut să văd ce se întâmplă acasă la fermieri. Am identificat 10 priorităţi mari ale agriculturii româneşti. În primul rând, vorbesc de corectarea balanţei comerciale pentru produse agroalimentare, care în ultimii ani a luat-o la vale, anul trecut înregistrând un deficit de 1,3 miliarde de euro. Acolo trebuie neapărat să facem ceva, să sprijinim mai consistent tot ce înseamnă procesare, depozitare, în aşa fel încât dacă exportăm, să exportăm şi noi produse cu valoare adăugată.

Apoi, un lucru important este asocierea. Am reuşit anul acesta să ajutăm mediul asociativ din România să fie reprezentat la Bruxelles, Ministerul Agriculturii plătind acele cotizaţii, în aşa fel încât ei să aibă drepturi depline în cadrul COPA-COGECA”, a declarat ministrul Adrian Oros în cadrul videoconferinţei „Agriculture reloaded”, organizată de News.ro.

Singura soluţie pentru micul producător sau micul procesator: asocierea economică

Ministrul Agriculturii a subliniat că pentru micii producători, care reuşesc cu greu să-şi vândă producţia la preţuri competitive, „cooperativele reprezintă singura soluţie realistă”.

„Avem iarăşi o problemă cu micul producător şi cu micul procesator, care foarte greu reuşeşte să îşi vândă producţia toată sau la preţuri competitive. Vrem să îl ajutăm să îşi crească puterea de negociere şi aici nu avem decât o singură soluţie: asocierea economică, cooperativele”, a menţionat Adrian Oros, care a adăugat că „pentru cei mici cooperativele reprezintă singura soluţie realistă”. „Vom stimula în continuare consolidarea acestor cooperative”, a mai spus ministrul.

Adrian Oros afirmă că o altă prioritate este consolidarea pieţelor locale. Ministrul Agriculturii a precizat că, în ceea ce priveşte carnea de pasăre sau carnea de porc, România produce mult prea puţin faţă de consumul intern. „Dar trebuie să fim puţin mai atenţi cu această piaţă locală – şi aici mă refer şi la faptul că piaţa locală trebuie să fie o oportunitate pentru producătorii locali”, a adăugat Adrian Oros.

Potrivit ministrului, o altă mare problemă este legată de calificarea forţei de muncă şi trebuie să se insiste în viitor pe învăţământul profesional. „Noi, la minister, considerăm că soluţia realistă este învăţământul profesional dual, acest parteneriat între sistemul de învăţământ, autorităţi publice locale şi agenţi economici fermieri sau procesatori, unde să pregătim personal calificat”, a precizat Oros.

„Va trebui să investim mult şi foarte repede în această infrastructură de gestionare a apei”

Pe de altă parte, potrivit ministrului Agriculturii, cea mai mare problemă anul acesta a părut să fie gestionarea apei. „În ultima perioadă au fost ani în care regimul precipitaţiilor a fost unul foarte bun pentru agricultură şi am cam uitat să întreţinem şi să reparăm această infrastructură fie de irigaţii, fie de desecare/drenaj. Iar anul acesta, când am avut nevoie acută de apă, am constatat că, deşi am dat drumul la apă pe canale din martie, apa a ajuns abia pe 500.000 hectare, foarte puţin, total insuficient. De aceea va trebui în următoarea perioadă să investim mult şi foarte repede în această infrastructură de gestionare a apei. Avem oportunitatea ca prin acest Program Naţional de Rezilienţă şi Relansare Economică, Guvernul a acceptat ca peste 6 miliarde de euro să-i direcţionăm pentru a reabilita toată infrastructura de gestionare a apei”, a mai spus ministrul Oros.

El a subliniat că în viitor trebuie înfiinţate fonduri mutuale.

„Aceste nevoi va trebui să le creionăm într-un Program Naţional Strategic, bazat pe orientările regulamentelor europene. Cu siguranţă nu vom putea să le facem pe toate, dar multe dintre ele ar trebui să le corectăm în următorii şapte ani”, a mai spus ministrul.