Cele două companii interesate să se asocieze cu Cupru Min erau Trafigura PTE LTD Singapore şi Yldirim Holding Turcia.
Ele au avut termen până joi la ora 10,00 să depună documentele pentru a participa la licitaţia de vânzare a concentratului de cupru.
‘Cele două companii au considerat condiţiile impuse ca fiind inacceptabile. Este vorba de acel avans de 40 de milioane de euro care trebuia achitat în ianuarie 2014, cu care investitorii nu au fost de acord. Dacă procesul va fi reluat, vor avea loc noi negocieri pe această temă’, au spus sursele menţionate.
Potrivit acestora, activitatea Cupru Min nu va fi blocată, întrucât compania are contracte pentru anul viitor.
‘Procedura va fi reluată, însă nu este singura opţiune. Dacă activitatea companiei se va menţine profitabilă, se analizează şi posibilitatea să se meargă pe restructurare proprie, fără să fie vreo asociere cu altă companie, aşa cum se doreşte acum. Pentru 2014, Cupru Min are asigurate contracte ferme’, au explicat sursele citate.
Tot joi, primarul oraşului Abrud, Nicolae Simina, a declarat, pentru AGERPRES, că niciunul dintre cei doi investitori rămaşi în cursa pentru achiziţionarea concentratului de cupru de la Roşia Poieni nu s-a prezentat la sediul Cupru Min Abrud pentru a depune oferta de cumpărare.
Cei doi investitori care s-au calificat pentru a merge mai departe în procesul de atragere de investiţii la CupruMin au avut termen până joi, 12 decembrie, ora 10,00, să depună documentele necesare pentru a participa la licitaţie.
Potrivit anunţului de atragere de investiţii, plicurile cu documentele ar fi urmat să fie deschise tot joi la ora 11,00.
‘Verificarea şi analizarea documentelor de participare se va face în aceeaşi zi, lista potenţialilor cumpărători acceptaţi, respectiv respinşi, urmând să se afişeze la sediul societăţii până la ora 18,00’, se menţionează în anunţul ME.
Câştigătorul licitaţiei ar fi urmat să fie anunţat vineri şi ar fi trebuit să achite avansul de 40 de milioane de euro până la data de 13 ianuarie 2014.
Procesul de atragere de investiţii la CupruMin este de fapt un contract de vânzare a minereului de cupru.
La începutul lunii septembrie, ministrul de atunci al Economiei, Varujan Vosganian, declara că preţul minim din oferta pentru atragerea de investiţii la Cupru Min este 6.900 de dolari pe tonă.
‘Am estimat pentru ultimul trimestru al anului un preţ al cuprului de 7.000 de dolari pe tonă. Preţul minim din ofertă este de 6.900 de dolari pe tonă. În costul minereului intră şi investiţiile de mediu şi decopertare”, a precizat Vosganian.
Pentru procesul de achiziţie a concentratului de cupru de la Cupru Min au fost depuse în termen trei oferte – Trafigura PTE LTD Singapore, Glendore International Elveţia şi Yldirim Holding AŞ Turcia. Criteriile de eligibilitate au fost îndeplinite doar de doi ofertanţi – Trafigura şi Yldirim.
Cupru Min oferă la vânzare, prin metode combinate, constând în licitaţie cu oferta în plic, precedată de negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, cu criterii de eligibilitate, o cantitate maximă de 331.890 tone de concentrat de cupru, care va fi ajustată în funcţie de preţul de vânzare stabilit conform contractului de vânzare.
Contractul de vânzare a concentratului de cupru se încheie pe o perioadă de şapte ani. Cantitatea maximă de concentrat de cupru livrată în contul avansului este de 45.360 de tone, ajustabilă în funcţie de preţul de vânzare stabilit conform contractului de vânzare, având conţinuturile specificate în fişa tehnică. Cumpărătorul va suporta costurile pentru preluarea concentratului de cupru din incinta societăţii şi pentru transportul acestuia, precum şi orice alte costuri asociate.
Cupru Min a trecut anul trecut printr-o procedură de privatizare, care, însă, nu s-a finalizat. În 26 martie 2012, compania Roman Copper Corp. Canada a fost declarată câştigătoare a licitaţiei organizată pentru vânzarea acţiunilor deţinute de stat la societatea Cupru Min, la preţul de 200,772 milioane de euro. Ulterior, licitaţia a fost anulată, cele două părţi nereuşind să ajungă la o înţelegere.
Înfiinţată în 1977, sub denumirea de Sucursala Minieră Abrud, exploatarea avea ca obiect principal de activitate extracţia şi prepararea minereurilor cuprifere sărace de la Roşia Poieni. Zăcământul era evaluat la peste un miliard de tone de minereu cu un conţinut mediu de 0,353% cupru şi cu aproximativ 3,9 milioane de tone de metal.