Ecranizarile celor trei romane au fost realizate simultan i doar un an si jumatate. Primul, "Fratia inelelor", lansat la sfarsitul lui 2001, a avut icasari de peste 860 de milioane de dolari i itreaga lume si cele mai multe nominalizari la Oscar i anul respectiv, adica 13; a castigat patru premii. Printre acestea este si distinctia pentru cele mai bune efecte speciale, pentru care este renumit. Actiunea se ivarte tot i jurul inelului care, daca ar intra i posesia creatorului sau, Sauron, Lordul
Ecranizarile celor trei romane au fost realizate simultan i doar un an si jumatate. Primul, „Fratia inelelor”, lansat la sfarsitul lui 2001, a avut icasari de peste 860 de milioane de dolari i itreaga lume si cele mai multe nominalizari la Oscar i anul respectiv, adica 13; a castigat patru premii. Printre acestea este si distinctia pentru cele mai bune efecte speciale, pentru care este renumit.
Actiunea se ivarte tot i jurul inelului care, daca ar intra i posesia creatorului sau, Sauron, Lordul intunericului, i-ar da acestuia puterea de a subjuga lumea. Totul este o poveste i care binele lupta impotriva raului i tinutul Pamanturilor din Mijloc. Partenerii Fratiei vor lupta cu fortele care stapanesc cele doua turnuri. Deznodamantul il vom afla i ultima parte a trilogiei – „intoarcerea Regelui” – care va putea fi vizionata i Romania i ianuarie 2004.
Ca realizare, ne asteptam la ceva cu adevarat spectaculos. in „Cele doua turnuri” sunt peste 860 de scene cu efecte speciale, fata de cele 560 din primul film. Pentru fiecare creatura din film s-a facut cate o macheta ce urma sa fie realizata digital, iar pentru traducerea machetelor i efecte 3D s-a comandat special un dispozitiv i Noua Zeelanda.