Conform unui studiu Coface, în România, în prima jumătate a anului anterior, au intrat în insolvență 3.700 de companii. Se remarcă o creștere cu 8% față de numărul înregistrat în aceeași perioadă a anului 2023. Insolvența este definită legal ca fiind starea în care o companie nu mai poate onora obligațiile financiare exigibile.

Tatiana Manolache Onofrei a transmis în cadrul podcastului că anul trecut s-a terminat mult mai abrupt, deoarece s-au înregistrat 7.400 de insolvențe. Se evidențiază o creștere de 10% în ultima lună a lui 2024. 

„Din perspectiva faptului că s-au înmulțit la sfârșitul anului debitoarele, companiile care au înregistrat dificultăți financiare și au tot încercat de-a lungul anului să găsească soluții de redresare, la finalul anului fie ele, fie creditorii n-au mai avut răbdarea necesară și au declanșat deschiderea procedurii”, a transmis invitata.

Cauzele care au dus companiile în insolvență

Tatiana Onofrei a explicat că principalele cauze ale dificultăților financiare includ problemele legate de lichidități, cash flow, accesul mai restrictiv la finanțare, creșterea costurilor de finanțare și a cheltuielilor operaționale, precum și majorarea costurilor cu forța de muncă. De asemenea, întârzierile în recuperarea creanțelor reprezintă un alt factor important.

„O societate care are parteneri de la care nu reușește să recupereze într-un termen rezonabil 60-90 de zile ajunge la rândul ei să se afle în dificultate”, a completat invitata. 

De asemenea, printre cauzele care pot conduce o companie la insolvență se numără efectele tardive ale pandemiei și instabilitatea politică caracteristică continentului. Alegerile din decembrie din România au generat un sentiment de incertitudine în privința evoluției viitoare a afacerilor.

Care sunt cele mai afectate sectoare de insolvență?

În România, cele mai afectate sectoare de insolvență sunt: construcțiile, transporturile, depozitările și agricol. 

„S-a produs o scădere a consumului din perspectiva creșterii inflației, deci a reducerii volumelor și a puterii de cumpărare. Costurile cu regia unor spații de depozitare sunt foarte mari”, a transmis cofondatorul Prime Insolv Practice.

Când vine vorba de construcții, Tatiana Manolache Onofrei a spus că principala cauză este majorarea costurilor materialelor.

„Prețul materialelor de construcții au crescut cu 50% în ultimii doi ani. Acolo impactul a fost imediat”, a completat aceasta. 

Tatiana Onofrei a transmis în cadrul podcastului că față de ponderea situațiilor de insolvență din restul Europei, rata din România nu este una îngrijorătoare.

„Este o incidență a cauzelor de insolvență care reflectă realitatea economică din România”, spune ea.

Din cadrul societăților ce au intrat anul trecut în insolvență se numără Romaero. 

La polul opus, se află domeniul pharma, al serviciilor medicale, IT, sectorul financiar-bancar, HoReCa și producție, distribuție și comercializare produse bio. 

Cum arată anul 2025 din această perspectivă?

Privind către anul 2025, perspectivele nu sunt foarte optimiste. Există riscuri semnificative ca mari companii să ajungă în insolvență.

„În mai, ajunge la termen concordatul preventiv de la CFR Marfă (n.r. fază premergătoare insolvenței). El a fost implementat pe o durată de cinci ani. Ajunge la scadență și, în urma nerealizării planului concordatului preventiv, societatea va intra în insolvență cu niște măsuri.

Vor fi preluate părți din activitate și elemente din activ. Procedura este administrată de Casa de Insolvență Transilvania. Tot ce va fi fost de salvat și de făcut din perspectiva CFR Marfă, CITR a făcut deja”, a exemplificat Tatiana Onofrei în cadrul podcastului. 

La companiile la care statul deține participații nu este vorba de situații financiare, ci de asumarea unei decizii politice.

„Decizia de a lăsa managementul companiilor la care statul deține participații pe seama unui management performant, selectat exclusiv după criterii de performanță, cu stabilirea unor criterii de performanță este o decizie politică”, a transmis invitata.

Câte companii se află în stare de insolvență?

În prezent, un procent de 5-8% dintre companiile din România se află în faza de insolvență, de incapacitate de a-și mai achita datoriile. 

Totuși, pot apărea cauze obiective sau legate de realitatea economică a companiei care, pe parcurs, pot afecta semnificativ capacitatea acesteia de a-și îndeplini obligațiile. Conform unui raport din ultimii doi ani, 42% dintre companii se află deja într-o astfel de situație de dificultate.

„Starea de dificultate se analizează din perspectiva întârzierilor în a-ți achita obligațiile de plată. Ai întârziat 60 de zile să-ți achiți din datorii deja ai o problemă. Ai întârziat 90 de zile ai trecut de starea de dificultate.

Se poate spune că se ivește starea de insolvență. Comportamentul și indisciplina financiară sunt o problemă structurală a economiei. Este ceea ce caracterizează modul în care se fac afaceri în România”, a spus Tatiana Manolache Onofrei.