În consecinţă, volumul de active al companiei a crescut în 2016 la 242,207 milioane de lei.
În ceea ce priveşte daunele achitate anul trecut, acestea au fost în valoare totală de peste 2,52 milioane de lei, în scădere faţă de 2015, când au fost plătite circa 3 milioane de lei.
"Compania noastră este acum o companie în dezvoltare, o companie solidă într-o piaţă de asigurări cu potenţial de creştere real, care s-a aliniat din ce în ce în ce mai bine cu piaţa europeană în ultimii trei ani. Piaţa românească de asigurări, la fel ca economia României, ne dă un motiv pe ansamblu de optimism", a declarat marţi preşedintele PAID România, Francois Coste, într-o conferinţă de presă.
O segmentare a riscurilor produse arată că PAID a plătit peste 1,73 milioane de lei ca urmare a inundaţiilor, pentru 510 dosare, 702.180 lei pentru dosare privind alunecările de teren (56) şi 88.816 lei după producerea unor mici cutremure (56 de dosare). Cele mai afectate cinci judeţe ale ţării în funcţie de volumul despăgubirilor au fost: Hunedoara, Caraş-Severin, Vrancea, Buzău şi Vâlcea.
Distribuţia poliţelor de asigurare obligatorie a locuinţelor active în acest moment indică faptul că Bucureştiul este cea mai asigurată regiune din ţară, urmat de judeţele Ilfov, Timiş, Braşov şi Sibiu. Acesta reprezintă şi top 5 al zonelor cu cel mai mare grad de cuprindere în asigurare, astfel: Bucureşti – 38,26%, Ilfov – 33,33%, Timiş – 30,23%, Braşov – 26,70% şi Sibiu – 23,50%
Judeţele cu cel mai mic grad de cuprindere în asigurări sunt: Gorj şi Olt, cu 8,8%, Mehedinţi, Teleorman şi Vaslui cu câte 9%.
Programul de reasigurare al companiei este în prezent de 800 de milioane de euro, cu peste 50% mai mult decât cerinţele normelor EIOPA de Solvabilitate II.
Pentru 2017, PAID îşi propune creşterea gradului de cuprindere în asigurare a societăţii, un obiectiv care, de altfel, este unul dintre obiectivele strategice pe termen lung asumate de companie. În acest context, în 2017, vor fi întreprinse o serie de acţiuni de comunicare în vederea creşterii nivelului de conştientizare a nevoii de asigurare pentru fondul locativ din România.
Totodată, va fi lansat un buletin informativ adresat autorităţilor centrale şi locale, al cărui obiectiv îl va constitui eficientizarea colaborării cu PAID, în interesul şi beneficiul proprietarilor de locuinţe din România. AGERPRES