La Hollywood se toarnă anual între 500 şi 600 de filme, iar 9 dintre acestea sunt nominalizate la Premiile Oscar. Deşi aceste premii, care sunt acordate de către Academia Americană de Film (AMPAS), înfiinţată în urmă cu 90 de ani, aduc un capital de imagine imens, în ultima vreme filmele nu au cele mai mari încasări. Spre exemplu, filmul cu cele mai mari încasări de anul trecul, la nivel global, „Căpitanul America: Războiul Civil“, nu a fost recompensat cu niciun premiu major. Filmul a fost însă bine primit în cinematografele din întreaga lume, încasările trecând pragul de 1 miliard de dolari. Spotlight, filmul care a fost recompensat cu Oscar pentru cel mai bun film anul trecut a strâns puţin peste 88 de milioane de dolari la nivel mondial. Astfel, printre cele mai aşteptate filme din primăvara acestui an se regăsesc continuări ale unor filme cu un succes uriaş la box office şi cu mai puţine premii.
Unul dintre blockbusterele din această primăvară este „Piraţii din Caraibe: Răzbunarea lui Salazar“, care va avea premiera, în ţara noastră, în 26 mai. Filmele din această serie, unde Johhny Depp face rolul carierei, au strâns la nivel global 3,73 miliarde de dolari, fiind prima franciză unde un singur film atrage încasări de peste 1 miliard de dolari. Jack Sparrow şi toţi piraţii sunt în pericol după ce căpitanul Salazar, interpretat de Javier Bardem, evadează din Triunghiul Diavolului şi caută să se răzbune.
O altă franciză de succes este „Furios şi Iute“. Dacă primul film al seriei, lansat în 2001, a strâns 207 milioane de dolari, la nivel mondial, Fast & Furious 7 este unul din filmele care au ajuns cel mai rapid la 1 miliard de dolari încasări internaționale și cel de-al șaselea titlu cu cele mai mari încasări din istorie. „The Fate of the Furious“, al optulea film al seriei, care va ajunge pe ecrane în 21 aprilie, reia acţiunea din precedentul film. Dom și Lett sunt în luna de miere, Brian și Mia s-au retras să îşi crească copilul, iar restul echipei îşi face de cap. Totul se schimbă atunci când o femeie misterioasă, interpretată de Charlize Theron, îl determină pe Dom să intre în lumea interlopă, iar acesta ajunge să îşi trădeze familia. Pentru că remake-urile sunt la ordinea zile la Hollywood, pe 17 martie va avea premiera „Frumoasa şi Bestia“, unde Emma Watson o interpretează pe Belle, o tânără care este luată prizonieră de o bestie în castelul său, în schimbul libertății tatălui ei. Pentru cei mici, dar şi cei mari, pe 31 martie va avea premiera „Ștrumpfii: Satul pierdut“. În această nouă reinterpretare a poveștii ştrumpfilor, prieteni albaștri vor face cea mai importantă descoperire din istoria lor.
Cel mai nou film al lui Martin Scorsese, regizor care are în palmares nu mai puţin de 134 de premii şi un Oscar va avea premiera pe 17 martie. „Silence“ este un film despre credinţă. Doi misionari portughezi pornesc într-o călătorie în Japonia secolului al XVII-lea în căutarea mentorului lor dispărut şi încearcă să răspândească creştinismul.