Cea mai valoroasă companie din lume a reușit să obțină vânzări și profit peste așteptările analiștilor în ultimul trimestru fiscal, însă investitorii au reacționat negativ după publicarea rezultatelor.
Pentru perioada iulie-septembrie, Apple a raportat vânzări de 37,5 miliarde dolari, în condițiile în care analiștii chestionați de Reuters se așteptau pe medie la 36,8 miliarde dolari.
De asemenea, profitul obținut de Apple în ultimul trimestru s-a cifrat la 8,26 dolari pe acțiuni, cu 4% peste estimarea medie a analiștilor, de 7,94 dolari pe acțiune. Astfel, profitul net s-a situat la 7,5 miliarde dolari, față de 7,2 miliarde dolari cât estimau analiștii.
În ciuda acestor rezultate acțiunile Apple consemnau scăderi cu 2% pe Wall Street, întrucât marja brută a celor de la Apple s-a situat sub cea estimată de analiști, de 36,9%.
Apple a raportat vânzări de 33,8 milioane de iPhones în ultimul trimestru, în linie cu așteptările analiștilor și a semnalat că se așteaptă la un sezon de vacanță cu vânzări solide.
Pentru perioada octombrie-decembrie, Apple estimează venituri de 55-58 miliarde dolari, comparativ cu estimarea medie a analiștilor de 55,65 miliarde dolari.
Compania a spus că a vândut 14,1 milioane de iPad în ultimul trimestru, în ușoară creștere de la 14 milioane cu un an în urmă. De asemenea, vânzările de computer Mac s-au cifrat la 4,6 milioane, în scădere de la 4,9 milioane în trimestrul similar din 2012.
Principalele lucruri pe care analiștii le așteaptau de la Apple erau primele semnale ale vânzărilor smartphone-ului low-cost iPhone 5C, prezența companiei în China, competiția pe piața tabletelor și poziția pe cash a companiei, potrivit WSJ.