In 2004, potrivit datelor furnizate de Registrul Comertului si Ministerul de Finante, cea mai tare a fost agentia McCann-Erickson, cu o cifra de afaceri de 26,1 milioane
euro si un profit de peste 950 de mii de euro. (La cursul oficial mediu al anului 2004.) Cele mai importante 38 de agentii de publicitate si media, reprezentand “floarea cea vestita” a industriei, au inregistrat anul trecut o cifra totala de afaceri de peste 215 milioane de euro.
Ca orice mic intreprinzator, agentii de publicitate urmaresc maximizarea profiturilor, urmarind sa plateasca, prin mijloace legale, impozite si taxe cat mai putine. Din lista Capital se observa ca un numar important de filiale ale unor retele multinationale au drept actionari firme inregistrate in paradise fiscale – asa-numitele off-shore. Prin aceasta formula de actionariat sunt “externalizate” o parte din venituri. Astfel se explica de ce unele agentii au profituri relativ mici in comparatie cu cifra de afaceri si a unui numar mare de clienti publicitari puternici.
Apropo de clienti… Acestia nu par sa tina cont de rezultatele financiare ale agentiilor cu care colaboreaza. Pentru clienti, prioritara este calitatea serviciilor si mai putin cifra de afaceri inregistrata de agentii.
Continuare:
Oglinda, oglinjoara, cine-i cel mai profitabil din tara?