Campaniile publicitare încearcă să vândă „creditul cu cea mai mică dobândă“, „depozitul cu cea mai generoasă bonificaţie“. Dincolo de promisiunile atrăgătoare din reclame, produsele băncilor ascund condiţii pe care clientul nu le poate afla nici pe internet,  nici din broşuri, ci abia când  semnează contractul de credit.

Capital a analizat oferta băncilor pentru mai multe produse: credite ipotecare, de nevoi personale negarantate, împrumuturi auto, carduri de debit cu overdraft, carduri de credit şi depozite. Pentru majoritatea, clientul-standard ales a fost o familie de două persoane şi un copil, cu venituri din salarii de 4.200 de lei. Informaţiile au putut fi aflate oficial doar parţial de la bănci, pentru restul am apelat la „mistery shopping“ în sucursalele băncilor şi la brokerul de credite Finzoom. În urma analizei au fost punctate cele mai importante condiţii ale fiecărui produs, de la dobândă şi comisioane la cele legate de birocraţie şi viteza de aprobare. Ponderând criteriile după importanţă, a fost acordată o notă pe produs, iar în final am ierarhizat cele mai bune bănci la fiecare categorie şi pe întreaga piaţă de retail.

100-12782-04topfinal01.jpgÎn 2008, cea mai bună bancă pentru credite şi depozite, conform analizei Capital, este CEC, urmată de BCR. Ambele şi-au îmbunătăţit mai multe produse, faţă de anul trecut, pentru a recâştiga cota de piaţă pierdută . BCR a scumpit însă comisioanele pentru conturi curente, lichidări de conturi şi plăţi facturi, pentru a contrabalansa alte măsuri favorabile clienţilor. Reţeta se repetă la ING, care a renunţat la comisioanele ascunse şi poliţele de asigurare de viaţă, incluse obligatoriu în credite, dar a majorat comisioanele aferente cardurilor şi conturilor curente.

Foarte agresive în promovarea ofertelor au fost şi băncile nou-intrate în piaţa de retail. Instituţii care s-au lansat de curând pe piaţa cardurilor, gen Garanti Bank, oferă gratuit servicii pe care alte bănci le taxează serios. Pe de altă parte, bănci aflate anul trecut în prima parte a clasamentului, Volksbank, UniCredit sau Raiffeisen, au coborât anul acesta pe ultimele poziţii.

100-12783-04topfinalmasre.jpg