Creditul pe cardul de debit este unul dintre cele mai ieftine şi se obţine destul de repede. Dacă anul trecut cea mai mică dobândă practicată era de 14%, în acest an a ajuns la circa 11%.
Dobânzile percepute de bănci la creditele acordate pe cardurile de salarii pot fi şi cu 16 puncte procentuale mai mici decât cele aferente cardurilor de credit. Este cazul produselor din oferta Garanti Bank, care percepe o dobândă de circa 11% la creditele overdraft şi de 27,6% la cardurile de credit. În plus, cardurile de debit cu overdraft pot beneficia şi de scutiri la comisioanele de retragere de numerar de la bancomatele băncii emitente sau chiar de la toate bancomatele din România. Un număr de 13 bănci le acordă clienţilor cu overdraft astfel de dispense, în timp ce numai zece instituţii oferă aceleaşi facilităţi şi la cardurile de debit fără credit ataşat.
Cele mai bune carduri cu overdraft sunt oferite de Garanti, CEC şi BCR, potrivit unei analize „Capital“. Costul acestor credite este mai mic în acest an, ca urmare a scăderii dobânzilor de pe piaţa interbancară: anul trecut, cea mai mică dobândă era de 14%, iar în acest an este de circa 11%. Suplimentar, valoarea creditelor ataşate cardurilor de salarii poate fi mai mare: dacă anul trecut creditul maxim era echivalentul a şapte salarii, în acest an împrumutul poate fi egal cu nouă venituri.
7,65 milioane de tranzacţii la POS au fost efectuate, în medie, într-o lună, cu cardurile de credit şi de debit emise de băncile locale, potrivit Băncii Naţionale
1. GARANTI BANK – 9,6 puncte
CREDIT MAXIM: 21.000 lei – 9 puncte
DOBÂNDĂ: 11,04% – 10 puncte
COMISIOANE: administrare – 0 lei, retragere cash ATM-urile din România – 0 lei – 10 puncte
TIMP RĂSPUNS: max. 3 zile
NR. ATM-URI: 92 – 10 puncte
2. CEC BANK – 9,2 puncte
CREDIT MAXIM: 27.000 lei – 10 puncte
DOBÂNDĂ: 13,45% – 9 puncte
COMISIOANE: administrare – 2 lei / lună, retragere cash de la ATM-urile CEC – 0 lei – 10 puncte
TIMP RĂSPUNS: 10 zile lucrătoare
NR. ATM-URI: 838 – 6 puncte
3. BCR – 9,15 puncte
CREDIT MAXIM: 18.000 lei – 8,5 puncte
DOBÂNDĂ: 11,24% (ROBOR 3M + 6pp) – 10 puncte
COMISIOANE: administrare – 2,5 lei / lună, retragere numerar de la ATM-urile BCR – 0,2%, min. 0,2 lei – 7,5 puncte
TIMP RĂSPUNS: max. 2 zile
NR. ATM-URI: 2.203 – 10 puncte
4. INTESA SANPAOLO – 8,6 puncte
CREDIT MAXIM: 18.000 lei – 8,5 puncte
DOBÂNDĂ: 14,99% (ROBOR 3M + 9,75%) – 8 puncte
COMISIOANE: administrare – 4 lei/ lună, retragere cash de la ATM-urile din România şi străinătate – 0 lei – 10 puncte
TIMP RĂSPUNS: 1 săptămână
NR. ATM-URI: 92 – 10 puncte
5. CITIBANK – 8,2 puncte
CREDIT MAXIM: 9.000 lei – 7 puncte
DOBÂNDĂ: 12,24% – 9,5 puncte
COMISIOANE: administrare – 0, retragere cash de la ATM-urile Citi şi min. 2 retrageri de la ATM-urile altor bănci – 0 lei – 10 puncte
TIMP RĂSPUNS: max. 3 zile
NR. ATM-URI: 9 – 6 puncte*
6. BRD – 7,95 puncte
CREDIT MAXIM: 18.000 lei – 8,5 puncte
DOBÂNDĂ: 15,24% (ROBOR 3M + 10 pp) – 7,5 puncte
COMISIOANE: gestiune – 14 lei / an, retragere cash de la ATM-urile BRD – 0,2%, min. 0,2 lei – 7,5 puncte
TIMP RĂSPUNS: N.A.
NR. ATM-URI: 1.450 – 8 puncte
7. ALPHA BANK – 7,8 puncte
CREDIT MAXIM: 18.000 lei – 8,5 puncte
DOBÂNDĂ: 15,75% – 7,5 puncte
COMISIOANE: administrare – 0 lei, retragere cash de la ATM-urile Alpha – 0 – 10 puncte
TIMP RĂSPUNS: 15 zile
NR. ATM-URI: 234 – 4 puncte
7. LIBRA BANK – 7,8 puncte
CREDIT MAXIM: 18.000 lei – 8,5 puncte
DOBÂNDĂ: 17,68% – 6 puncte
COMISIOANE: administrare – 4 lei/lună, retragere cash de la ATM-urile din România – 0 lei – 10 puncte
TIMP RĂSPUNS: 2-5 zile lucrătoare
NR. ATM-URI: 42 – 10 puncte
8. BANK OF CYPRUS -7,75 puncte
CREDIT MAXIM: 12.000 lei – 7,5 puncte
DOBÂNDĂ: 14,3% – 8 puncte
COMISIOANE: acordare – 1% din limita aprobată, emitere – 3 lei, administrare – 12 lei/an, retragere cash de la ATM-urile Bank of Cyprus şi BT – 0 lei – 10 puncte
TIMP RĂSPUNS: 1 zi
NR. ATM-URI: 15 (+ 766 BT) – 5,5 puncte
9. MILLENNIUM – 7,55 puncte
CREDIT MAXIM: 9.000 lei – 7 puncte
DOBÂNDĂ: 15,3% – 7,5 puncte
COMISIOANE: administrare – 15-30 lei (0 lei în primul an), retragere cash ATM-uri emitent şi 2 retrageri/ lună în România – 0%, la „Contul de salariu“ – 10 puncte
TIMP RĂSPUNS: 3 zile
NR. ATM-URI: 76 – 6,5 puncte*
10. CREDIT EUROPE – 7,15 puncte
CREDIT MAXIM: 27.000 lei – 10 puncte
DOBÂNDĂ: 19,9% – 4,5 puncte
COMISIOANE: emitere – 0 lei, administrare – 0 lei, retragere numerar de la ATM-urile Credit Europe – 0 lei – 10 puncte
TIMP RĂSPUNS: 1 zi
NR. ATM-URI: 154 – 3,5 puncte
11. LEUMI BANK – 7,11 puncte
CREDIT MAXIM: 14.400 lei – 7,9 puncte
DOBÂNDĂ: 15,24% – 7,5 puncte
COMISIOANE: emitere – 5 USD, administrare 1,5 USD/lună, retragere cash ATM-urile Leumi – 0,3%, min. 0,5 RON – 6,5 puncte
TIMP RĂSPUNS: 5 zile
NR. ATM-URI: 38 – 3 puncte
12. ATE BANK – 7,1 puncte
CREDIT MAXIM: 18.000 lei – 8,5 puncte
DOBÂNDĂ: 18% – 6 puncte
COMISIOANE: administrare – 8 lei/an, retragere cash de la ATM-urile ATE – 0 lei – 10 puncte
TIMP RĂSPUNS: 2 zile
NR. ATM-URI: 50 – 3 puncte
13. RAIFFEISEN – 6,8 puncte
CREDIT MAXIM: 18.000 lei – 8,5 puncte
DOBÂNDĂ: 19,2% (ROBOR 6 luni + 13%) – 5 puncte
COMISIOANE: administrare card – 5 lei/an, retragere cash de la ATM-urile Raiffeisen – 0,2%, min. 0,2 lei – 7,5 puncte
TIMP RĂSPUNS: max. 1 zi
NR. ATM-URI: 1.010 – 6,5 puncte
13. UNICREDIT – 6,8 puncte
CREDIT MAXIM: 18.000 lei – 8,5 puncte
DOBÂNDĂ: 18,50% – 5,5 puncte
COMISIOANE: administrare – 30 lei /an, retragere numerar de la ATM-urile UniCredit Țiriac – 0,2%, min. 0,5 lei – 7,5 puncte
TIMP RĂSPUNS: max. 1 zi
NR. ATM-URI: 488 – 4,5 puncte
14. TRANSILVANIA – 6,73 puncte
CREDIT MAXIM: 14.600 lei – 7,95 puncte
DOBÂNDĂ: 19% – 5 puncte
COMISIOANE: administrare – 0 lei, retragere cash de la ATM-urile Băncii Transilvania – 0 lei – 10 puncte
TIMP RĂSPUNS: 3 zile
NR. ATM-URI: 766 – 5,5 puncte
16. RIB – 6,7 puncte
CREDIT MAXIM: 18.000 lei – 8,5 puncte
DOBÂNDĂ: 19% – 5 puncte
COMISIOANE: la analiză – 20 lei, emitere – 10-20 lei, administrare – 5-15 lei / an, retrageri cash de la ATM-urile RIB – 0 lei – 10 puncte
TIMP RĂSPUNS: cca. 30 zile lucrătoare
NR. ATM-URI: 34 – 3 puncte
16. PIRAEUS BANK – 6,6 puncte
CREDIT MAXIM: 18.000 lei – 8,5 puncte
DOBÂNDĂ: 19% – 5 puncte
COMISIOANE: administrare – 0 lei, retragere numerar de la ATM-urile Piraeus Bank – 0,2% – 8 puncte
TIMP RĂSPUNS: 1 zi
NR. ATM-URI: 254 – 4 puncte
16. RBS – 6,6 puncte
CREDIT MAXIM: 9.000 lei – 7 puncte
DOBÂNDĂ: 19,99% – 4,5 puncte
COMISIOANE: emitere, administrare, retrageri cash de la ATM-urile România – 0 lei – 10 puncte
TIMP RĂSPUNS: 3 zile
NR. ATM-URI: 38 – 10 puncte
17. ROMÂNEASCĂ – 6,164 puncte
CREDIT MAXIM: 7.000 lei – 6,66 puncte
DOBÂNDĂ: 17,71% – 6 puncte
COMISIOANE: administrare – 3 lei / an, retragere cash de la ATM-urile Băncii Româneşti – 0,2%, min. 0,4 lei – 7,5 puncte
TIMP RĂSPUNS: 2 zile
NR. ATM-URI: 163 – 3,5 puncte
18. OTP BANK – 5,75 puncte
CREDIT MAXIM: 18.000 lei – 8,5 puncte
DOBÂNDĂ: 21,90% – 3 puncte
COMISIOANE: administrare – 0 lei, retragere cash de la ATM-urile OTP – 0,2% – 8 puncte
TIMP RĂSPUNS: N.A.
NR. ATM-URI: 132 – 3,5 puncte
Metoda de notare
S-a luat în calcul creditul pe care îl poate obţine pe overdraft o persoană cu un salariu de 3.000 de lei, care nu are de plătit alte rate.
PUNCTAJ TOTAL A fost calculat ca medie ponderată a criteriilor: credit maxim – 40%, dobânda – 40%, comision retragere de la ATM-urile băncii emitente şi ale băncilor partenere – 10%; numărul de ATM-uri deţinute de emitent şi băncile partenere ale acestuia.
CRITERII
CREDITUL MAXIM: notat cu maximum 10 puncte pentru sume care echivalează cu 9 salarii. Nota scade cu câte 0,5 puncte la fiecare reducere a creditului overdraft cu 3.000 de lei.
DOBÂNDA: nota maximă 10 pentru dobândă mai mică sau egală cu 12%. Nota scade cu câte 0,5 puncte pe măsură ce dobâda creşte cu 0,75 puncte procentuale.
COMISIOANELE DE RETRAGERE NUMERAR de la ATM-urile băncii emitente şi cele ale băncilor partenere (cele de la care clienţii băncii emitente sunt taxaţi la fel ca şi la bancomatele deţinute de instituţia de credit care a eliberat cardul): nota maximă 10 pentru comisioane zero la retragerea de numerar de la ATM. Nota scade cu câte un punct pentru creşterea comisionului cu 0,1 puncte procentuale, iar în cazul în care se impune şi o taxă minimă, fixă, se scad încă 0,5 puncte.
NUMĂR DE ATM-URI: Nota maximă 10 a fost acordată pentru o reţea de cel puţin 2.000 de bancomate şi dacă emitenţii au parteneriate care permit ridicarea de numerar fără taxe de la toate ATM-urile din România. Nota scade cu 0,5 puncte pe măsură ce numărul de bancomate scade cu 150. * În cazul a două bănci, Citibank şi Millennium, s-au acordat încă 3 puncte, doarece clienţii nu sunt taxaţi la primele două ridicări de numerar din lună, efectuate la orice bancomat din România.