Cele mai bune companii din industria energetică

Cel mai important sector din activitatea economică a României este industria. Aproape un sfert din PIB este realizat de companiile din acest sector. Capital îi va prezenta și premia pe cei mai importanți jucători din industria energetică în cadrul Galei Premiilor Industriei Românești.

    HIDROELECTRICA SA

Este cel mai mare producător de energie electrică din România, cu peste 200 de hidrocentrale în exploatare, care însumează o putere instalată de peste 6.300 MW. Aproximativ 30% din producția totală de electricitate a României a fost produsă anul trecut în hidrocentrale. Trendul a continuat și în acest an, în primele 7 luni, Hidroelectrica asigurând mai bine de un sfert din consumul total. Acest lucru s-a reflectat și în situația financiară a companiei, care anul trecut a raportat o cifră de afaceri de 743 milioane de euro și un rezultat net de 273 milioane de euro, cu 35% mai mare decât cel înregistrat în 2015. Acesta este cel mai bun rezultat înregistrat în istoria companiei. Administrată în prezent în sistem dualist, de un Consiliu de Supraveghere și un Directorat a căror principală preocupare este dezvoltarea durabilă în condiții de eficiență economică, compania a continuat seria rezultatelor financiare de excepție și în 2017, raportând un profit de 165 milioane euro în primele cinci luni ale anului, cu 26% mai mult decât profitul brut înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut. Cu aceste rezultate, compania se pregătește pentru o listare de succes în anul ce urmează.

    ROMGAZ SA

Investiții de zeci sau chiar sute de milioane de euro. Așa poate fi caracterizat, pe scurt, anul 2017 pentru Romgaz, cel mai important producător de gaze naturale de pe piața românească. În vara anului trecut, compania a descoperit cel mai mare zăcământ de gaze naturale de pe uscat din ultimii 30 de ani. La zăcământul Caragele din Buzău, investițiile au ajuns deja la 40 de milioane de euro, iar în perioada următoare compania va investi încă 100 mil. euro. Aici va fi creat și un atelier, care constă în realizarea de noi sonde și conducte de aducțiune și colectoare, ne-a declarat Virgil Metea, directorul general al companiei. Tot aici, compania și-a propus să facă noi angajări și redistribuiri de personal, fiind vizate câteva sute de persoane pentru acest proiect. O altă investiție importantă a Romgaz constă în construcția centralei de la Iernut, un proiect de 268 mil. euro, realizat din fonduri proprii, care va fi finalizată în 2020. În prima jumătate a acestui an, afacerile companiei s-au cifrat la 530 milioane de euro, în creștere cu circa 30% față de aceeași perioadă a anului trecut, și un profit net de 193 mil. euro, cu peste 40% mai mare față de nivelul înregistrat în primul semestru din 2016. 

    ELECTRO-ALFA INTERNAȚIONAL SRL

Firma Electro-Alfa Internațional face parte din grupul Electroalfa, unul dintre cei mai importanți jucători din domeniul energetic, specializat în producția și furnizarea de echipamente electrice de medie și joasă tensiune. 2016 a fost un an important pentru Electroalfa, întrucât a marcat atât un sfert de secol de la înființarea companiei, dar și implementarea unui nou sistem de management bazat pe principii Kaizen. În prezent, compania are în derulare programe investiționale care au ca obiectiv extinderea capacităților de producție a căror valoare totală se ridică la 7,7 milioane lei. Acestea vizează extinderea fabricii de confecții metalice și construcția unei noi fabrici de echipamente de medie tensiune. Pentru acest an, Gheorghe Ciubotaru, fondatorul și președintele grupului, se așteaptă la o cifră de afaceri de peste 128 mil. lei (28,5 mil. euro), în creștere cu 10% față de anul precedent. În prezent, grupul Electroalfa are 480 de angajați, care activează atât în cadrul celor 3 fabrici de producție din Botoșani, cât și în birourile de vânzări sau proiectare din mai multe orașe din țară sau Republica Moldova. Anul viitor este estimată o creștere a personalului cu 20% ca urmare a extinderii capacităților de producție.

    OIL ENERGY TRADING

Înființată în urmă cu cinci ani, compania Oil Energy Trading (Țiriac Energy), parte a Grupului Țiriac, și-a propus ca până la finele acestui an să devină cel mai eficient și de încredere furnizor de produse petroliere din România. Intenția omului de afaceri de a intra pe această piață a fost prezentată în exclusivitate de revista Capital. Planurile inițiale par a fi respectate. În primăvara acestui an, compania a inaugurat primele patru stații în franciză din rețeaua pentru care își propune să atragă 50 de parteneri. În fiecare dintre cele patru stații investiția în branding s-a ridicat la valoarea de 50.000 de euro, respectiv 200.000 de euro în total. Lanțul de benzinării va funcționa sub numele Țiriac Energy – Sincro. Adițional rețelei de benzinării în franciză, compania are în plan poziționarea în zonele urbane, dar și în cele de tranzit, a 150 de stații de carburant inovatoare fără personal, care vor opera sub titulatura Țiriac Energy – Prompt. Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de 53 milioane de euro, în creștere cu 5% față de nivelul înregistrat în anul anterior, și de nouă ori mai mare față de valoarea raportată în primul an de funcționare.

    AEM SA

AEM SA este una dintre puținele fabrici simbol ale Timișoarei care nu doar că a rămas întreagă, dar s-a și dezvoltat. Fabrica de Aparate Electronice de Măsură (AEM) a fost înființată în urmă cu aproape cinci decenii, mai exact pe 1 mai 1970, dar a intrat în producție în 1972. Se împlinesc 45 de ani de tradiție, perioadă în care de pe poarta fabricii au ieșit zeci sau chiar sute de milioane de aparate de măsurare pentru toate utilităţile. Dacă în urmă cu 10 ani AEM raporta afaceri de 49 de milioane de lei (13 mil. euro), pentru acest an conducerea și-a bugetat atingerea unei cifre de 92 de milioane de euro. Cea mai mare parte a majorării cifrei de afaceri se datorează unui contract semnat cu grupul Enel, prin care AEM s-a angajat să producă contoare inteligente de energie electrică. La AEM, procesul de producție este unul amplu și integrat: de la prelucrare mecanică și fabricarea pieselor până la asamblare și calibrare. Compania a investit în ultimii ani și într-un centru de dezvoltare și cercetare, unul din cele mai perfomante din țară. „De la momentul privatizării (1998 – n.r.) am investit în AEM 58,7 milioane de euro“, a menționat președintele directoratului, Olimpia Moica.

    TRANSGAZ SA

 

 

Transgaz este operatorul tehnic al sistemului național de transport al gazelor naturale. Societatea intenționează să devină un operator de transport cu recunoaștere pe piața internațională a gazelor naturale, și are toate șansele să o facă, având în vedere proiectele în care este implicată. Compania a fost desemnată să realizeze pe teritoriul României gazoductul BRUA. Proiectul Bulgaria-România-Ungaria-Austria presupune construirea unei conducte de 478 km pe teritoriul țării noastre. Costurile sunt evaluate la peste 500 milioane de euro, din care 179 milioane de euro este finanțare europeană, diferența urmând să fie suportată de Transgaz. Recent, compania a semnat o finanțare de 50 mil. euro cu BEI. Totodată, Transgaz a lansat în vara acestui an și proiectul Țărmul Mării Negre – Podişor, prin care urmează să fie transportate gazele naturale din Marea Neagră până la Giurgiu, unde se face joncţiunea cu BRUA. Anul trecut, compania a avut un rulaj de 388 mil. euro, cu 10% mai mare decât cifra de afaceri înregistrată anul anterior. În primul semestru al acestui an, afacerile au crescut cu 25%, ajungând la 225 mil. euro.

  

 OIL TERMINAL SA

Compania are o poziție strategică în zona Mării Negre, fiind cel mai mare operator pe mare, specializat în vehicularea țițeiului, produselor petroliere și petrochimice lichide în vederea import/exportului și tranzitului. Societatea se poate lăuda cu o tradiție de peste un secol, fiind înființată în urmă cu 119 ani, până în 1990 purtând diverse nume. Compania deține trei depozite mari, cu o capacitatele totală de 1,7 milioane de metri cubi, conducte de încărcare și descărcare produse petroliere cu o lungime totală de 30 km. Pentru Oil Terminal, 2016 a însemnat anul cu cele mai bune rezultate financiare din perioada 2012-2017. Profitul net al companiei a ajuns la 3,4 milioane de euro, de aproape trei ori mai mare decât cel înregistrat în anul anterior. Și cifra de afaceri a Oil Terminal a cunoscut o majorare de 15%, de la 31,1 milioane euro, nivel consemnat în 2015, la 35,75 milioane de euro în 2016. Din nefericire, în prima parte a acestui an, compania a fost nevoită să raporteze o scădere cu 15% a prestațiilor realizate, lucru care a condus la realizarea unei cifre de afaceri de 16,8 mil. euro, în scădere cu 2,4%. Astfel că si rezultatul net s-a diminuat cu peste 20%. 

    BLACK SEA OIL & GAS SRL

Black Sea Oil & Gas, deţinută integral de Carlyle International Energy Partners (SUA), desfăşoară operaţiuni de explorare și exploatare a resurselor convenţionale de ţiţei şi gaze naturale. În prezent portofoliul companiei este alcătuit din concesiunea privind perimetrele Midia (zona de apă de mică adâncime) şi Pelican, situată în platforma continentală a Mării Negre. În primăvara acestui an, compania a atribuit un contract de foraj pentru săparea a două sonde de explorare offshore, situate în perimetrul Midia. În cadrul unui interviu acordat Capital, în primăvara acestui an, Mark Beacom, CEO-ul BSOG, a anunțat că producția anuală de gaze ar urma să fie de 500 milioane mc, într-o primă fază, urmând să ajungă la circa un miliard mc, în doi – trei ani. De altfel, Capital a arătat, în exclusivitate, că BSOG și-a rezervat deja capacitatea de a livra gaze în sistemul național de transport începând cu 1 iulie 2019. „Investiţiile firmelor care au deţinut calitatea de titulari ai celor două perimetre se ridică, în prezent, la 200 mil. de dolari. Estimăm că, dacă şi eforturile de explorare viitoare vor fi încununate de succes, 500 milioane de dolari ar putea fi cheltuiţi doar pentru dezvoltarea perimetrului Midia“, ne-a transmis CEO-ul BSOG.

    SMART DIESEL SRL

Smart Diesel din Arad poate fi catalogat cel mai mare benzinar independent de pe piața românească. Compania are parteneriate cu peste 1.000 de stații din nouă piețe europene, iar pe plan local deține 23 de stații proprii. Cea mai recentă stație a fost inaugurată la Pecica, în urma unei investiții de 2 milioane de euro, pe care reprezentanții companiei vor să o majoreze la 6 milioane de euro. În acest an, compania a deschis și un complex de spații de servicii amplasat în apropierea vămii Nădlac, ce include o stație de combustibil pentru camioane, parcare și restaurant, iar în viitor și o stație de retail. Deschiderea de noi stații și creșterea flotei de cisterne sunt principalele obiective ale companiei, care anul trecut a depășit pragul de 150 milioane de euro cifră de afaceri. Mai exact, rulajul afacerilor a ajuns la 157 mil. euro, cu 28% mai mare față de cel înregistrat în anul anterior. Și în acest an reprezentanții companiei se așteaptă la o creștere peste media pieței. În prezent, compania are circa 100 de angajați, dublu față de numărul personalului de la finele anului 2015, iar pentru anul viitor se așteaptă la o creștere a numărului de angajați cuprins între 10% și 15%.

    ROMELECTRO

Romelectro este o companie românească privată cu peste 45 de ani de experiență în sectorul energetic. Anul trecut, compania a înregistrat o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro, nivel similar cu cel obținut în anul anterior, dar mai mare cu 55% față de rulajul afacerilor din 2014. Pentru acest an, compania și-a propus consolidarea afacerilor în calitate de contractor general, la nivel de grup, atât pe piaţa internă, cât şi internaţională. Astfel, conducerea Romelectro estimează dublarea principalilor indicatori financiari, față de anul trecut când profitul, la nivel de grup, s-a cifrat la un million de euro. „Anul 2016 a fost unul bun pentru Romelectro, am continuat re-ingineria internă, am accelerat acțiunile de expansiune pe piețe externe, astfel încât afacerile în 2017 vor fi semnificativ mai mari. Pe piaţa externă suntem prezenți în Kosovo și Egipt, unde am înființat câte o sucursală, şi în Arabia Saudită, unde am înființat o filială la care suntem acționar majoritar“, a declarat Cristian Secoșan, directorul general al companiei. Pe piața internă, compania a câștigat contractul pentru termocentrala de la Iernut a Romgaz, cel mai mare proiect de energie demarat de o companie de stat din ultimii 27 de ani.