Cele mai bune credite şi depozite

Criza a schimbat ierarhia celor mai bune oferte pentru credite şi depozite. Împrumuturile s-au ieftinit faţă de acum un an, dar în prezent clienţii par mai reticenţi decât bancherii să le contracteze. Situaţia pieţei bancare de retail s-a întors la 180 de grade faţă de anul trecut pe vremea aceasta. În mai 2009, primele luni de criză lăsau băncile fără lichidităţi, le forţau să crească dobânzile şi să închidă treptat uşa în faţa clienţilor consideraţi prea ri

Criza a schimbat ierarhia celor mai bune oferte pentru credite şi depozite. Împrumuturile s-au ieftinit faţă de acum un an, dar în prezent clienţii par mai reticenţi decât bancherii să le contracteze.

Situaţia pieţei bancare de retail s-a întors la 180 de grade faţă de anul trecut pe vremea aceasta. În mai 2009, primele luni de criză lăsau băncile fără lichidităţi, le forţau să crească dobânzile şi să închidă treptat uşa în faţa clienţilor consideraţi prea riscanţi pentru a mai primi credite. Acum, dobânzile au coborât considerabil, presate de măsurile băncilor centrale, bancherii au mai mulţi bani să dea credite din ce în ce mai ieftine, dar clienţii nu se mai îngrămădesc să se împrumute.

Pe de altă parte, economisirea stimulată anul trecut de bonificaţiile majorate este descurajată în prezent de scăderea dobânzilor chiar şi pentru românii care încă ar mai avea resurse să pună bani deoparte.

Oferta actuală de credite a fost analizată de Capital pentru un client-familie de două persoane, cu un copil şi venituri lunare de 4.800 de lei. S-au notat şi ierarhizat astfel creditele ipotecare în euro şi în lei, cele de nevoi personale în euro şi în lei, dar şi cardurile de credit. Au contat, în proporţii diferite, atât dobânzile şi comisioanele, cât şi avansul cerut, sumele maxime care pot fi împrumutate la fiecare bancă, viteza de acordare sau flexibilitatea rambursărilor.

Analiza a inclus şi ofertele bancare din momentul actual pentru depozite pe termen de trei luni, atât în lei, cât şi în euro, fiind notate bonificaţiile, comisioanele şi suma minimă cerută unui client pentru a fi acceptat ca deponent.

Conform analizei Capital, cele mai bune oferte de credite şi depozite se găsesc în portofoliul ATE Bank, BRD-Groupe Société Générale şi Emporiki Bank. Prima s-a calificat în fruntea clasamentului în special datorită punctajului foarte bun obţinut pentru depozitele în lei şi în euro, bonificate cu dobânzi ridicate, în timp ce BRD a fost ajutată să urce pe cea de-a doua poziţie mai ales de punctajul bun reuşit la creditele ipotecare. Banca de pe locul trei, Emporiki, a obţinut note peste 9 atât la împrumuturile ipotecare, cât şi la depozitele în lei, dar a fost depunctată pentru absenţa unui produs din ofertă – cardurile de credit.

Pe locurile imediat următoare se situează două bănci mici, Garanti şi Piraeus, agresive în lansarea şi promovarea unor produse cu condiţii avantajoase, care au reuşit să urce şi anul trecut în Top 5 al celor mai bune oferte de retail.

DETALII:
Citeşte şi Topul creditelor pentru case
Citeşte şi Cine mai vrea să consume pe credit?
Citeşte şi Cele mai bune credite şi depozite
Citeşte şi Economii cu câştiguri înjumătăţite