Deși acest spațiu poate părea greu de decorat, există variante pe care le puteți încerca pentru a aduce o notă de culoare și stil acestei zone.

Șemineele nu sunt doar un obiect decorativ, ci și un mod de a încălzi o încăpere. Iar ceea ce se află deasupra unui șemineu, pe perete, vă poate bucura privirea când stați lângă foc.

Lisa Homiball de la Honey Interior Design spune că este important să te gândești la modul în care acel perete gol poate fi decorat pentru a se potrivi cu restul camerei.

„Da, este vorba despre crearea unui punct de atracție care să-ți încânte privirea când intri în cameră, dar și despre modul în care așezi mobilierul”, explică ea, potrivit IdealHome.

„Poți crea un design coerent, astfel încât zona de deasupra șemineului să iasă în evidență, să fie un punct de atracție în momentul în care pășești în acea cameră”, adaugă ea.

Idei pentru a decora peretele deasupra șemineului

Transformarea spațiului de deasupra șemineului are câteva caracteristici de care trebuie să țineți cont. De la ceea ce aranjați pe el, până la culoarea vopselei din spatele unei oglinzi mari, există numeroase idei de a schimba acest loc al camerei.

1. Răsfățați-vă cu mai multă culoare

Spațiul de deasupra șemineului este un loc minunat pentru a transforma camera și a-i da mai multă personalitate. Începeți prin a atârna un tablou sau o tapiserie, apoi folosiți culorile pentru schema de culori din camera de zi, eventual mai intensă și dramatică.

Ceea ce agățați ca obiet decorativ deasupra șemineului ar trebui să fie punctul central al camerei, așa că asigurați-vă că un tablou este încadrat frumos; rama neagră adaugă întotdeauna o notă de eleganță și stil.

„Un obiect de artă este un lucru foarte personal”, spune Lisa Mitchell, director de design și fondator al Interior Style Studio.

Acesta poate transforma o cameră într-o clipă. Și cu cât este mai mare, mai bine încadrat ca stil și culoare, cu atât mai bine, adaugă ea.

2. Alegeți un tapet de designer

Un tapet de designer, deși destul de scump, nu este o idee rea. De fapt, este o soluție îndrăzneață pentru a transforma peretele de deasupra șemineului. O rolă de tapet ar trebui să fie suficientă pentru a schimba aspectul peretului. Puteți apela la un profesionist dacă nu vă descurcați cu amplasarea lui.

Gândiți-vă la piesele pe care le așeazați în fața tapetului, pe șemineu alegând elemente în nuanțe de auriu, argintiu sau cupru, pentru a adăuga o notă de lux.

3. Alegeți o oglindă pentru mai multă lumină

Creați impresia unei ferestre suplimentare în sufragerie, așezând o oglindă deasupra șemineului. Este o modalitate excelentă de a adăuga personalitate acestui colț al camerei. Alegeți una oricât de mare, dar asigurați-vă că rămâne puțin spațiu pe perete în jurul oglinzii pentru a o încadra vizual. În general, oglinzile vin în toate formele și dimensiunile, dar un design pătrat sau dreptunghiular cu ramă groasă va arăta perfect.

Oglinzile sunt o idee foarte bună pentru sufragerie, făcând spațiul să pară mai mare, fără a domina.

4. Folosiți multă culoare

Peretele de deasupra și din jurul șemineului este perfect pentru a vă exprima personalitatea. Dacă sunteți un iubitor de culoare, atunci de ce să nu îndrăzniți? Alegeți un design simplu, mascând secțiunile cu vopsea cât mai colorată.

5. Creați mai multă textură

Utilizați spațiul de deasupra șemineului pentru a spori textura spațiului. Începeți cu o piesă de artă texturată (puteți folosi tencuială pe o pânză mare sau pe o bucată de MDF). Apoi decorați șemineul cu vaze, poze înrămate și sfeșnice argintii, care dau o atmosferă caldă, prietenoasă încăperii.

6. Modelați spațiul în funcție de anotimp

Gândiți-vă la zona de deasupra șemineului ca la un spațiu în continuă schimbare pentru a vă demonstra abilitățile de design.

Este locul în care vă puteți organiza lucrurile pe care le prețuiți, de la diverse amintiri din vacanță până la fotografii cu familia sau plante de interior care au o anumită simbolistică.

Jucați-vă cu înălțimea, textura și stratificarea pentru a crea un cadru frumos.

Adăugați frunze proaspete sau uscate, crenguțe și conuri de pin, adăugând o stare de spirit naturală.

Înălțimea este vitală atunci când amenajați spațiul; Începeți cu cea mai înaltă piesă, fie că este o fotografie sau o vază, așezând-o într-o parte sau central, amenajând apoi celelalate piese în jurul acestui lucru.

Înainte de a începe decorarea, plasați accesoriile astfel încât să evitați ca liniile vizuale să se acopere unele pe altele sau să se estompeze.