O persoană de 35 de ani din București care conduce un Volkswagen Golf din 2009 dotat cu un motor de 1,6 litri ar trebui să plătească cel puțin 799 de euro pentru a își asigura mașina. Oferta vine de la Generali care pare să aibă cel mai mic tarif pentru CASCO.
Asigurătorul impune, însă, o franșiză de 10% în caz de daună totală și de 170 de euro în caz de daună parțială. Adică, orice reperație mai ieftină de 170 de euro va fi achitată de asigurat, iar plata în caz de daună totală va fi cu 10% mai mică decât valoarea asigurată. Generali evaluează automobilul tânărului la puțin sub 6.000 de euro.
Oferte bune mai au și Asirom, cu 883 de euro și Gothaer cu 880 de euro. Restul jucătorilor de pe piață cotează la peste 1.000 de euro. Față de Generali, la Asirom există avantajul că firma nu impune franșiză decât pentru riscul de furt: 5% dacă evenimentul are loc în România și 10% dacă el are loc afară. În cazul Gothaer, pe de altă parte, un avantaj ar putea fi că valoarea asigurată se apropie de 9.000 de euro. Dacă aceeași persoană deține o firmă și își trece automobilul pe ea, va plăti doar 690 de euro la Allianz Țiriac. Următoarele oferte pentru persoane juridice vin de la Credit Europe-Ergo și Asirom, ambele în jurul a 750 de euro.
Ajustări de preț, după caz
Tarifele CASCO pot fi însă ajustate în funcție de particularitățile fiecăruia. De exemplu, dacă șoferul are un loc permanent de parcare în zone păzite, ar putea renunța la riscul de furt. În acest caz, prețul poliței scade și cu 25-30%. Pe de altă parte, o franșiză mai mare scade prima semnificativ.
Şoferii care sunt dispuşi să îşi asume o parte din riscuri contra unui preţ mai mic al asigurării au posibilitatea de a face acest lucru în România. Mai mult, dacă vorbim despre conducători auto cu un comportament prudent în trafic şi care îşi ţin maşinile în locuri unde nu sunt expuse la furt sau distrugere, introducerea unei franşize pe asigurarea CASCO pare o decizie cu un singur câştigător în condiţiile în care, pentru eventualele daune provocate în trafic, de alţi şoferi, ei sunt despăgubiţi de poliţa RCA a autorului. Toate societăţile de asigurare din România oferă poliţe cu franşiză. În general, aceasta se ridică la 100 de euro ceea ce înseamnă că orice daună mai mică sau egală cu această sumă va fi achitată de către asigurat. Politica asigurătorilor în ceea ce priveşte franşiza poate fi tradusă în cifre. În esenţă, cu cât mai mare este suma asumată, cu atât mai mare este şi reducerea de preţ
Astfel, pentru franşiza de 100 de euro, intervalul de reducere uzual este de 80-130 euro, pentru franşiza 200 euro intervalul este 130-190 euro; pentru franşiza de 300 de euro se ajunge la reduceri de 200-270 euro.
În funcţie de istoricul de daună, de vechimea maşinii, de valoarea maşinii şi de politica de subscriere, unii asigurători nu mai acceptă emiterea poliţelor fără franşiză şi chiar au în ofertă alternative care conţin franşize de 100, 200, 300 sau chiar 500 de euro. Unele companii oferă un sistem de franşiză progresiv. De exemplu, franşiză zero la prima daună, 100 euro la a doua daună, 200 euro de la a treia.