Dacă vrem să finanţăm cumpărarea unei maşini printr-un credit auto, e bine de ştiut că acesta este doar cu puțin mai ieftin decât creditul de nevoi personale, dar presupune instituirea de gaj pe maşină şi un anumit avans.
În mod normal, achiziţia unei maşini noi ar trebui făcută printr-un credit auto, care, datorită gajului instituit pe maşină, ar trebui să fie semnificativ mai ieftin decât un credit negarantat, cum sunt cele de nevoi personale. Ciudat este că diferenţa de cost faţă de creditele negarantate este destul de mică, chiar şi în cazul în care pe lângă garanţie se percepe un avans de 15%-20%. Asta înseamnă că garanţia auto, chiar dacă vorbim de o maşină nouă iniţial, este aproape nulă pentru bănci.
Dacă dorim să finanţăm prin credit auto un automobil de 15.000 euro (cu toate taxele), observăm că în piaţă sunt doar două oferte care pot acoperi integral valoarea maşinii (nu presupun avans minim) – de la BRD şi UniCredit, potrivit finzoom.ro. Restul băncilor percep la creditele auto un avans de peste 15% din valoarea maşinii.
Practic, dacă avem deja strânsă o sumă considerabilă din valoarea maşinii pe care vrem să o cumpărăm, putem opta pentru un credit auto. Cel mai ieftin credit auto este de la Banca Transilvania, care presupune costuri cu 4% mai mici decât cel mai bun credit de nevoi personale, tot de la Banca Transilvania. Al doilea cel mai ieftin credit auto este de la CEC Bank, însă diferenţa de cost faţă de cel mai bun credit de nevoi personale este infimă, de 2%, în condiţiile unui avans minim de 20%.
Pentru un avans minim de 15%, costurile creditului auto de la BCR şi ATE Bank, fără a fi prea departe de cea mai ieftină ofertă din piaţă (4%), sunt aproape similare costurilor unui credit de nevoi personale.
Dacă vrem să scăpăm de birocraţia şi restricţiile pe care le presupun creditele auto, e bine să ne îndreptăm către împrumuturile de nevoi personale. Pentru un cost cu o idee mai mare câştigăm libertatea utilizării sumelor. Putem cumpăra un automobil oricând, chiar şi un vehicul rulat, fără a justifica sumele. De asemenea, scăpăm de gajul pe maşină, precum şi de restricţia de avans minim. În plus, scăpăm de obligativitatea încheierii unei asigurări Casco, deşi este bine să avem și o astfel de asigurare.
Când vorbim de finanţare integrală a achiziţiei unei maşini noi de circa 15.000 euro, fie prin credit auto cu avans zero, fie printr-un împrumut de nevoi personale, este necesar să avem un venit de peste 3.200-3.300 lei.
Articol preluat din Suplimentul Auto Capital apărut în data de 25 martie 2013.
Cele mai bune soluţii de finanţare a achiziţiei unei maşini
7 aprilie 2013, 07:49
Ultima modificare în 7 aprilie 2013, 10:49
Etichete: auto,
banca,
credit,
credite,
linii de finantare,
masini
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook