Compania de cercetare de piaţă GfK a anunţat luni că indicele privind încrederea consumatorilor, bazat pe un studiu efectuat în rândul a 2.000 de germani, a fost de 8,5 puncte în mai, a patra lună consecutivă de creştere şi cel mai ridicat nivel din ianuarie 2007. Indicele este în linie cu estimările analiştilor intervievaţi de Reuters.
În mai, aşteptările consumatorilor germani privind economia au urcat la cel mai ridicat nivel din aproape trei ani, după stagnarea înregistrată în precedentele trei luni. Germanii sunt încrezători în scăderea ratei şomajului, apreciază GfK.
Compania a confirmat şi estimarea anterioară conform căreia consumul privat va creşte anul acesta cu aproximativ 1,5% dar a avertizat că încrederea consumatorilor s-ar putea deteriora dacă sancţiunile mai dure împotriva Rusiei vor duce la majorarea preţului energiei.
Grupul GfK este una dintre cele mai mari companii de cercetare de piaţă din lume, cu peste 13.000 de experţi care se dedică zi de zi descoperirii de noi perspective asupra modului în care oamenii trăiesc, gândesc şi cumpără, în peste 100 de ţări.
Economia germană a înregistrat în primul trimestru al acestui an o creştere peste aşteptări de 0,8% datorită cererii interne şi temperaturilor peste medie din timpul iernii, a anunţat recent Oficiul federal de statistică (Destatis).
Datele preliminare sunt peste estimările analiştilor, care mizau pe un avans de 0,7% după ce în ultimele trei luni ale anului trecut economia germană a înregistrat un avans de 0,4%.
În ritm anual, Produsul Intern Brut al Germaniei a crescut cu 2,5% în perioada ianuarie-martie 2014, Destatis precizând că este vorba de cea mai mare creştere din ultimii doi ani.
Această creştere solidă se datorează în exclusivitate cererii interne, în condiţiile creşterii cheltuielilor publice şi a gospodăriilor, a precizat Oficiul federal de statistică, adăugând că vremea neobişnuit de caldă de la începutul anului a ajutat şi ea unele sectoare precum construcţiile.
Rămâne, însă, de văzut dacă prima economie europeană va putea să menţină acest ritm de creştere şi în lunile următoare. Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) se aşteaptă la o creştere economică de 1,7% în 2014 şi un avans de 2% în 2015.
Sursa: Agerpres