Cele mai căutate locuințe din București. Prețul mediu înregistrat de locuințele noi a crescut la 1.709 euro pe metrul pătrat util. Valoarea înregistrată în primul semestru din acest an este mai mare cu 29%, comparativ cu primul semestru din 2019, când era de 1.329 de euro.
Cele mai căutate locuințe din București. Directorul comercial al platformei Imobiliare, Răzvan Ionescu, a explicat vineri, 6 septembrie, că situația din București este destul de eterogenă.
Situația din București este destul de eterogenă
Răzvan Ionescu a participat recent la un eveniment organizat în cadrul Salonului Imobiliar Bucureşti, de la Palatul Parlamentului. În cadrul evenimentului au fost evidențiate cele mai scumpe cartiere din Capitală.
În primul rând, specialistul a explicat că majorările de prețuri nu au dat semne de oprire în ultimii 5 ani. Au fost câteva momente de incertitudine, dar creşterea a fost aproape continuă, spune el.
Totodată, a fost observată „o situaţie interesantă” și în zona de autorizări clădiri rezidenţiale. În anul 2019, în această perioadă ianuarie-iunie, prima jumătate de ani, erau 300 de autorizaţii noi, spune specialistul.
Totuși, numărul s-a redus aproape la jumătate în 2024.
„În toţi ce aceşti 5 ani vedem că creşterea nu s-a oprit. Au fost câteva momente de incertitudine, dar creşterea a fost aproape continuă şi am câteva cifre care arată global ce s-a întâmplat specific pe piaţa din Bucureşti.
Încep cu nişte cifre de macroeconomice. Salariul mediu în perioada aceasta a crescut cu 64%, în timp ce preţul mediu solicitat în Bucureşti a crescut cu aproape 30%. Ce ne spune asta? Ne spune că gradul de accesibilitate al locuinţelor din Bucureşti a crescut, în această perioadă. Practic, locuitorii Capitalei, faţă de acum 5 ani, îşi permit mai mult decât îşi permiteau atunci. Ca să dăm şi cifre, dacă acum 5 ani ne trebuiau 7,2 ani pentru a achiziţiona dintr-un salariu mediu o locuinţă, un apartament de două camere, în 2024 această perioadă s-a redus la 5,6 ani.
În acelaşi timp, o situaţie interesantă se vede pe zona de autorizări clădiri rezidenţiale. Dacă în anul 2019, în această perioadă ianuarie-iunie, prima jumătate de ani, erau 300 de autorizaţii noi, presupun că nu este o surpriză pentru nimeni că în 2024 numărul s-a redus aproape la jumătate”, a declarat Răzvan Ionescu.
Situaţia din Bucureşti este o situaţie destul de eterogenă
Potrivit specialistului, situația din Capitală este „destul de eterogenă”. Sunt observate, în funcţie de cartier, creşteri de la 9%, cea mai mică, până la aproape 90%, în Pantelimon.
Răzvan Ionescu a explicat că Pantelimon este „cartierul cu cea mai mare creştere de preţ de-a lungul acestor 5 ani”.
Este vorba despre o creştere de la un preţ mediu de 930 euro, deci sub 1.000 euro, la un preţ de 1.700 euro, în ziua de astăzi.
În aceeaşi situaţie sunt cartierele Drumul Taberei, Pipera, Militari, Rahova. Au fost înregistrate creşteri de peste 60%, în Drumul Taberei aproape 80%.
În opinia specialistului, topul celor mai scumpe cartiere din Bucureşti nu este o surpriză pentru nimeni.
„Situaţia din Bucureşti este o situaţie destul de eterogenă. Vedem, în funcţie de cartier, creşteri de la 9%, cea mai mică creştere, până la aproape 90%, în Pantelimon, de exemplu. Pantelimon este cartierul cu cea mai mare creştere de preţ de-a lungul acestor 5 ani.
Vorbim de o creştere de la un preţ mediu de 930 euro, deci sub 1.000 euro, la un preţ de 1.700 euro, astăzi. (…) În aceeaşi situaţie sunt cartierele Drumul Taberei, Pipera, Militari, Rahova, unde am avut creşteri de peste 60%, în Drumul Taberei aproape 80%.
Topul celor mai scumpe cartiere din Bucureşti nu este o surpriză pentru nimeni. Cred că aceleaşi le-am avut şi acum 5 ani. Vorbim de Herăstrău, Nordului, Dacia, Eminescu, Victoriei, Romană, Dorobanţi, Floreasca şi Cotroceni. În aceste cartiere vedem preţuri medii în zona de 3.000 euro pe metru pătrat. Atenţie că şi în interiorul acestei zone situaţia este extrem de eterogenă. Sunt, aşa cum probabil că toţi ştiţi, proprietăţi la peste 10.000 euro metrul pătrat şi proprietăţi undeva sub 3.000 euro pe metrul pătrat”, a completat el.