Amazon, Google, Apple, Microsoft şi Facebook sunt doar câţiva dintre giganţii tehnologiei care i-au surprins pe candidaţi cu întrebări ciudate şi fără legătură aparentă cu postul pentru care aceştia se aflau în interviu.
Publicaţia Glassdoor, citată de Mashable, a întocmit un clasament al celor mai ciudate întrebări puse în cadrul interviurilor organizate de marile companii ale lumii. Iată, în continuare, câteva exemple:
Câţi oameni folosesc Facebook în San Franciso, la ora 2:30 p.m., într-o vineri? – Google, postul de Vendor Relations Manager
Dacă nemţii ar fi cei mai înalţi oameni din lume, cum ai demonstra acest lucru? – Hewlett-Packard, postul de Product Marketing Manager
Date fiind 20 de becuri "destructibile" (care se sparg la o anumită înălţime) şi o clădire de 100 de etaje, cum determini înălţimea la care becurile crapă? – Qualcomm, postul de inginer mecanic
Cum ai soluţiona problema foametei mondiale? – Amazon.com, postul de Software Developer
Cum se scrie "diverticulitis"? – EMSI Engineering, postul de Account Manage
Dacă ai fi un program Microsoft Office, care dintre ele ai fi? – Summit Racing Equipment, postul de Ecommerce candidate