Securitatea precară impusă de producători transformă multe dintre aceste dispozitive în instrumente de atac pentru răufăcători, ei mizând pe câteva greșeli simple făcute de utilizatori, fie din necunoaștere sau din ignoranță. Atacatorii pot controla cu ușurință dispozitivele fără știința proprietarilor de drept, pot accesa rețeaua de acasă și se pot folosi de acestea pentru a pregăti atacuri cibernetice de amploare care blochează funcționarea anumitor site-uri.
Specialiștii în securitate cibernetică atrag atenția asupra unor greșeli simple făcute frecvent de utilizatorii de gadgeturi smart.
• Utilizatorii își conectează toate dispozitivele în aceeași rețea Wi-Fi. Asta îi face vulnerabili la atacuri cibernetice, întrucât fiecare gadget extinde suprafața de atac și reprezintă o potențială poartă de acces. Specialiștii recomandă ca dispozitivele inteligente să fie conectate într-o rețea separată de cea în care își țin laptopurile sau telefoanele. Gadgeturile smart au de regulă credențialele de acces (nume utilizator și parolă) foarte slabe, astfel că încercările de spargere a parolelor reușesc, în medie, în unu din patru cazuri. Odată compromise, atacatorii pot ajunge cu ușurință la laptopuri și telefoane, dacă sunt conectate în aceeași rețea, și pot accesa date confidențiale.
• Clienții trebuie să țină cont și de securitatea dispozitivului, nu doar de funcționalități, design și performanță, însă acestea din urmă îi pot ademeni pe cei neavizați, care aleg să le cumpere fără să țină cont de riscuri. În general, utilizatorii nu au așteptări prea mari din partea producătorilor în materie de securitate, iar hackerii își pot construi rețele imense de terminale (botnet) prin care să atace anumite ținte, prin atacuri de tip DDoS.
• După cumpărare, clienții trebuie să se preocupe de intimitate și securitate. Parolele și credențialele de acces slabe, lipsa criptării informațiilor sau softul neactualizat pot crește riscul invadării vieții private și chiar pierderii datelor personale.Gadgeturile smart pot fi folosite pentru a pătrunde în intimitatea căminului și a spiona activitatea locatarilor.
• De multe ori, oamenii nu sunt conștienți de faptul că locuiesc într-o casă inteligentă, deși s-au înconjurat de dispozitive conectate: telefon, tabletă, smart TV, console de jocuri, ceasuri smart, camere de supraveghere. În România, doar unul din șapte orășeni spune că locuiește într-o casă inteligentă, deși o familie de la oraș are în medie zece dispozitive, cel mai adesea telefoane, laptopuri și televizoare smart, conform unui studiu realizat de Bitdefender. Unul din zece români nu cunoaște însă numărul terminalelor conectate din propria locuință.
• Prețul nu trebuie să fie vectorul principal care să ghideze procesul de achiziție. De regulă, clienții nu se interesează de istoricul producătorului și nu citesc recomandările altor utilizatori despre dispozitivul pe care plănuiesc să-l cumpere. Este foarte important să verificați dacă brandul cumpărat are o reputație bună și este de încredere, dar și să aflați din vreme cu ce probleme s-au mai confruntat ceilalți.
Specialiștii în securitate cibernetică din Bitdefender le recomandă utilizatorilor să țină cont de câteva reguli simple:
1. Faceți o scurtă cercetare înainte de a cumpăra un dispozitiv smart pentru locuință. Recenziile de pe internet pot explica cuprinzător problemele de confidențialitate pe care alți utilizatori le-au identificat.
2. Testați gadgetul și înțelegeți cum funcționează. Încercați să găsiți răspunsuri la următoarele întrebări: Cum se conectează la internet? Ce date accesează? Unde stochează datele și în ce circumstanțe? Pot ajunge datele pe mâna unui necunoscut, dacă rețeaua Wi-Fi este atacată? Calculați raportul între riscuri și beneficii.
3. Citiți declarația producătorului dispozitivului legată de protejarea dreptului la viață privată.
Plusul de confort adus de gadgeturile smart a fost secretul care a crescut an de an numărul dispozitivelor conectate până la peste șase miliarde la nivel global. Utilizatorii au de ales dintre cele mai diverse gadgeturi cu care pot, printre altele, să monitorizeze casa de pe telefon când sunt în vacanță, să vadă de la birou cine sună la sonerie, să pornească aerul condiționat înainte să ajungă acasă, să supravegheze bebelușul fără să se mai deplaseze în camera lui, să regleze termostatul sau intensitatea luminii de la distanță, să știe dacă baia sau bucătăria s-au inundat sau să întrerupă alimentarea cu energie electrică dacă uită ceva în priză.
Studiul iSense Solutions a fost realizat la comanda Bitdefender în România și alte cinci țări, la finalul anului 2016, pe un eșantion reprezentativ de 2.037 respondenți. Marja de eroare pentru studiul realizat pe respondenții din România este de ±5,5% la un nivel de încredere de 95%.