Iarna este un anotimp capricios si este destul de dificil pentru toti posesorii de masini. Cu cat masina ta este mai veche cu atat iarna va trece mai greu. Inainte de a pleca la un drum mai lung trebuie sa te asiguri ca masina ta este in stare buna de functionare.
Chiar daca masina ta este aproape noua, cand temperaturile scad destul de mult pot aparea diverse probleme. Trebuie sa mergi la un service auto sa verifici antigelul, bujiile, bateria, anvelopele, si alte elemente pentru a te asigura ca totul functioneaza corect si nu vei avea nici o problema pe drum.
Problemele principale cu care te poti confrunta pe timpul iernii sunt:
- Anvelopele
Imediat ce vremea se inrautateste trebuie sa iti pui anvelopele de iarna. Nu lasa zapada sa te prinda nepregatit. Nu este recomandat sa umbli cu cauciucuri all-season sau cu niste anvelope foarte vechi de iarna, pentru ca nu ofera aceeasi aderenta ca un set de anvelope de iarna de calitate.
De indata ce sa raceste vremea trebuie si sa verifici constant presiunea pneurilor. Trebuie sa te asiguri ca acestea sunt la standardele recomandate de producator, pentru a avea cea mai buna aderenta si stabilitate.
- Franele
Atunci cand vremea se inrautateste destul de mult este recomandat sa nu trageti frana de mana pe timpul noptii. Daca gheata ajunge pe sistemul mecanic frana de mana nu va mai putea fi deblocata decat cu niste scule auto profesionale, si probabil ca nu vei mai putea pleca cu masina de pe loc.
- Sistemul de inchidere
Chederele de la portiere sau portbagaj pot sa inghete pe timpul noptii, mai ales daca este ger. Iar de cele mai multe ori aceasta problema se poate agrava in timp. Ca sa poti deschide masina trebuie sa fortezi portierele, care odata deschise vor misca chederul din loc, iar prin locul respectiv se poate infiltra apa care poate ingheta din nou.
Asa apar si primele semne de rugina sau sunete neplacute care nu te vor face sa te simti in siguranta. Ca sa poti evita inghetul chederelor cel mai bine este sa folosesti o solutie cu silicon pentru ele.
- Bateria
Si bateria poate fi o problema serioasa pe timpul iernii. Din cauza unei baterii slabe masina porneste foarte greu sau mai rau, poate sa nu porneasca deloc. In cazul in care bateria pe care o ai montata pe masina a depasit 3 ani este recomandat sa iei in calcul schimbarea ei. Bateriile rezista si cinci ani dar depinde de tipul masinii si cat de solicitata este aceasta.
- Substante corozive
Substantele corozive sunt folosite cel mai frecvent pentru curatarea strazilor de polei sau de zapada, dar acestea nu fac deloc bine masinilor. Toate aceste substante iti pot deteriora masina mai rau decat te-ai astepta. De aceea e foarte important sa iti speli masina constant, mai ales cand este zapada afara.
De-a lungul timpului pot aparea foarte multe probleme la masina, mai ales in timpul iernii, de aceea e foarte important sa mergi constant la un service auto pentru a verifica si remedia eventualele defectiuni.