Cu toate acestea, în ultimii ani a devenit o sărbătoare laică. Multe dintre obiceiurile de Crăciun își au originea în ritualurile păgâne. De fapt, în toată lumea, mulți necreștini își decorează casele, dăruiesc cadouri și împodobesc brazi, așa cum o fac creștinii la Nașterea Domnului.

În paralel, târgurile de Crăciun se împletesc cu tradițiile sărbătorii, punând accentul pe latura comercială și pe distracție.

Cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa

În prezent, târgurile de Crăciun sunt locuri în care oamenii se adună pentru a asculta muzică, a cumpăra cadouri și a gusta produse tradiționale. Aici se vând decorațiuni lucrate manual și alte obiecte de artizanat, care atrag turiști din diverse colțuri ale lumii.

Site-ul islands.com trece în revistă cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa, pe care le recomandă celor care vor să trăiască o experiență unică în timpul sărbătorilor de iarnă.

Dresda, Germania

Dresda se află pe curbele șerpuitoare ale Elbei, la doar câteva mile de granița cu Cehia. Orașul a suferit foarte mult în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar de atunci a reconstruit o mare parte din el.  Oraș al artei și culturii, Dresda găzduiește și cea mai veche piață de Crăciun din lume.

Striezelmarkt – așa cum este numit – a început ca o piață de o zi în 1434. Cuvântul Striezel se referă la o prăjitură numită Stollen, un aluat dulce, umplut cu marțipan și fructe confiate și pudrat cu zahăr. 

Aici tradițiile abundă, începând cu  minunatele căsuțe de lemn unde se servește vin fiert, bratwurst cu muștar picant, covrigei cu scorțișoară și Käsespätzel – un fel de mâncare cu ceapă prăjită și brânză. De asemenea, aici sun expuse și obiecte ale meșteșugurilor.

Dantela de Dresda – realizată cu fire țesute din mătase, bumbac sau in – este foarte căutată.  În fiecare an este amenajată scena Nașterii Domnului și tot aici au loc concerte cu muzică de Crăciun.

Manchester, Regatul Unit

Fost centru de producție de bumbac, orașul încă poartă cicatricile trecutului său. Din păcate, Manchester este unul dintre cele mai subestimate orașe din Anglia, deși este considerat un centru cultural important.

Târgul de Crăciun se desfășoară între 8 și 22 decembrie – un interval de timp ciudat care elimină cu totul Ajunul Crăciunului și evită complet modelul tradițional.

Târgul găzduiește tarabe frumos decorate. O secțiune restrânsă dedicată produselor culinare tradiționale se află de obicei în apropierea catedralei, dar și pe străzile adiacente. De-a lungul Deansgate – cartierul la modă al orașului – căsuțele de lemn se întind pe toate străzile laterale și aici veți găsi vânzători din Europa continentală care comercializează produse exotice: roți de parmezan sau jucării lucrate manual.

Praga, Republica Cehă

Praga este o destinație pitorească, fiind supranumit „Orașul celor o sută de turle”. De Crăciun, prinde viață nu cu unul, ci cu două târguri.

Primul este situat în Piața Orașului Vechi, renumită pentru fațadele arhitecturale uimitoare, ceasul astronomic și Biserica barocă Sf. Nicolae. A doua piață de Crăciun are loc în Piața Wenceslas, numită după bunul rege care privea orașul în timpul sărbătorii Sfântului Ștefan.

Ambele se deschid spre sfârșitul lunii noiembrie și se desfășoară până pe 6 ianuarie. Căsuțele decorate mărginesc piețele unde se vând produsele de patiserie dulci, servite calde cu înghețată sau sos de ciocolată. Turta dulce nu lipsește iar noaptea, întregul loc prinde viață cu muzică festivă și un baldachin cu lumini sclipitoare. Sunt oferite și delicii sărate: carnea afumată este servită cu găluște iar supa tradițională de pește, cunoscută sub numele de rybí polévka, se servește în boluri de ceramică, în timp ce oamenii admiră creațiile meșteșugarilor.

Florența, Italia

Rareori e nevoie de o scuză pentru a vizita Florența, dar dacă vreodată ai nevoie de una, aceasta poate fi Târgul de Crăciun. Acesta se ține în piața Basilica di Santa Croce, un edificiu gotic uimitor cu vedere la o piață enormă din inima orașului.

Copenhaga, Danemarca

Reputația orașului Copenhaga, de hub al gastronomiei, îl face un loc ideal pentru  a fi vizitat pe parcursul anului. În perioada Crăciunului, priveliștile și sunetele unui oraș care se bucură la maximum de experiența sărbătorii sunt o încântare pentru localnici, dar și pentru turiști.

Într-adevăr, în nopțile lungi din decembrie și la începutul lunii ianuarie, parcul de distracții din Grădinile Tivoli se transformă într-un tărâm al minunilor, axat pe ceea ce localnicii numesc ”hygge”, cuvânt care descrie sentimentul de mulțumire și confort.

Locația sa contribuie la un cadru de basm și, deși nu e garantat că veți avea parte de zăpadă, e suficient de frig pentru a patina în aer liber, iar patinoarul artificial de lângă sala de concerte Tivoli este o atracție populară. 

Băutura locală, cunoscută sub numele de glögg, amintește de vinul fiert, deși este servită cu o lingură, astfel încât să vă puteți bucura de ingredientele comestibile care plutesc înăuntru. Între timp, în Piața Hans Christian Andersen, vă puteți printre căsuțele de lemn căutând. 

S-ar putea să dați nas în nas cu cel mai cunoscut locuitor al orașului,  Hans Christian Andersen, care îl readuce la viață un actor angajat special.